Cursul leului se prăbușește. Stop. Basescu vrea imaculați pentru portofoliul justiției. Stop. Deficitul balanței de plăți crește amețitor. Stop. Băsescu o caută pe Norica la dosare. Stop. Romanii se luptă cu nămeții și drumurile. Stop. Băsescu se luptă cu mogulii. Stop. Întreținerea va veni luna viitoare 8 milioane la trei camere. Stop. Pe Băsescu îl doare de uninominal. Stop. Gazele se vor scumpi cu 70%. Stop. Băsescu îl sună disperat pe Tariceanu să vorbească despre numiri. Stop. Ziarele scriu despre cazuri de corupție ale PD-L. Stop. Basescu da semnalul reînceperii telejustitiei pentru greii care nu sunt în PD-L. Stop. Bursa scade. Stop. Băsescu mărită cu sila partide, și face din socialiști populari care se intitulează liberali. Stop. Economia nu mai duduie. Stop. Basescu duduie. Stop.Basescu, stop! Stop!
Pagina 3 din arhivă
Telegramă din România
De ce nu am scris zielele astea?
Iarăși, am fost tras la de urechi că nu mai scriu. Desigur, la mijloc e și lehametea, sentimentul peștelui care se zbate pe uscat etc. Însă mai e ceva. Nu am mai comentat în ultima perioadă actualitatea pentru că nu vreau să mă transform într-un complice la un set de discuții lansate de la Cotroceni și a căror perpetuare slujește înainte de toate pe Băsescu. Pur si simplu nu am chef ca Basescu să își facă jocul de imagine pe cheltuiala mea de timp.
Ziele acestea agenda publică este dominată de refuzul lui Băsescu de a numi ministrul justiției. Închipuiți-vă ce s-ar fi discutat dacă nu ar fi existat mișcarea frenetică de glezne cu numirea Noricăi. Subiectul care ar fi ținut capul de afiș ar fi fost cel din paginile Gardianului – al convorbirilor declasificate între Nastasiu și Hayssam, și al existenței și naturii legăturilor între acesta din urmă și șeful statului. O astfel de discuție ar fi alimentat cele mai negre banuieli și cele mai corozive analize. Indiferent ce pot proba ”beyond a reasonable doubt” cele publicate în Gardianul sau ce ar mai putea să iasă la iveală odată cu săpăturile inerente în astfel de situații, tocarea măruntă pe televiziuni și prin ziare a subiectului, atragerea oamenilor politici în discuție și forțarea unui răspuns instituțional ar fi fost un cataclism pentru Basescu. Acesta ar fi fost pus pus să se justifice, să respingă variile scenarii iar imaginea sa ar fi suferit daune ireparabile.
Așa, subiectul a fost forțat pe o poziție accesorie, iar Basescu se scaldă în apele favorite, de unde va ieși indemn, dacă nu avantajat prin replicarea discursului său în presă. Nu mai scriu pentru ca nu vreau sa fiu transformat in carne de tun pentru propaganda prezidențială, alături de presa, comentatori si bloggeri, care se reped orbeste pe agenda publica aruncata de la Cotroceni. Prefer sa păstrez distanta, decât să particip prin comentariile mele la un exercițiu bine uns, iar pentru puținul pe care îl pot face în colțul meu de Internet să îl dejoc îmi e prea lehamite să insist.
În România e haos
Uneori lucrurile importante nu se văd cu ochiul liber și își duc viața discret în fundal. De pilda, pentru a vedea amprentele, criminaliștii utilizează un soi de pudră fină pe care o presară peste obiectele de la locul faptei. Cred că zăpada din aceste zile a jucat același rol. Ea a pus în lumină rezultatul luării în mână a treburilor țării de către cei care au fost la putere de ceva vreme, fie la nivel național fie la nivel local.
Care sunt rezultatele? Un haos total. Avioanele se ciocnesc pe piste de aterizaj cu mașini uitate acolo, responsabilii pe la instituții nu sunt numiți cu lunile din râcă politică iar cine are neșansa să interacționeze cu nepoții și amantele din administrație se poate ”bucura” de cel mai kafkian absurd birocratic și cea mai desăvârșită incomptență. Creșeterea economică se dezumflă amețitor, distanța între ce importăm și ce exportăm crește cu miliard după miliard, tinerii pleacă să culeagă căpșuni iar bătrânii își tratează problemele cardiovasculare alergând cu rețeta în mână din farmacie în farmacie după ”compensate”. România se împuținează, se urâțește și se transformă într-o fiertură haotică de zoaie, peste care tartorul de la Cotroceni toarnă , amestecându bulionul la foc mic, calomnie și demagogie sforăitoare.
A fost nevoie, după câteva ierni mai calde decât normalul, ca peste România să se aștearnă o ninsoare cu nimic excepțională pentru ca relieful situației de dezorganizare din țară să devină vizibil, măcar pe ici pe colo. Oamenii sunt lăsați, în nepăsare, sa stea zeci de ore pe aeroporturi pur și simplu pentru că se poate; Bucureștiul este îngropat într-un morman de zăpadă neevacuabilă pe care șoferii o mută cu lopata de colo colo și înapoi, ca să intre fie ca să iasă din parcare, pe bulevarde de trei benzi se circulă , ca melcul, după câteva zile pe o bandă; transportul în comun a fost anihilat iar până la alimentară îți rupi capul pe ghețușul pe care nimeni nu a aruncat o mână de nisip. Ca o cireașă pe tort, aștept lunea, când Bucureștiul se va popula cu oamenii veniți din vacanță, iar dacă vremea nu va face minuni, lucrurile în acest oraș, devenit pur și simplu invivabil, se vor bloca.
Plătim zilele astea faptul că am mușcat mai mulți decât trebuie la cuvintele goale ale unor politruci găunoși. Electoratul român s-a comportat ca o tânără fraieră căreia un golan îi vorbește despre cinste, fidelitate și iubire pentru ca după aceea să tragă ponoasele. Mă întreb dacă scumpii noștri connaționali se vor lăsa abuzați și la următorul scrutin din dragoste pentru cuvinte mari. Habar n-am, orice e posibil. România e o țară care nu a încetat niciodată să mă dezamăgească. Până una alta trăiesc într-un loc urât care nu mai funcționează. Regret că nu am emigrat când am putut.
Recapitulare și ”La mulți ani!”
Se încheie 2007, un an relativ sinuos în ce mă privește, în care a trebuit să fac o echilibristica permanenta între munca pe care îmi place să o fac și muncile care mă ajută să mă întrețin realmente. A fost un an aglomerat și sărac din punct de vedere financiar, dar nici nu mă așteptam la altceva. Însă negocierea asta, nu întotdeauna plăcută, nu a fost totul.
Trăgând linia pot să constat că am avut parte totuși de un an mai degrabă frumos, pentru că a fost senin și pentru că mi-a permis totuși să fac tot felul de lucruri la care țin. Ca și în ultimii ani, de când m-am retras din viața burgheză și confortul său gol, am stat cu spatele la lume și mi-am văzut de ce îmi place. Asta mi-a adus și satisfacțiile, câte au fost. Am citit, am mai scris câte ceva și cu ultimii bani, ignorând foarte multe ”nu se poate” de la oameni comozi, am călătorit cam 15.000 de km. Altfel spus, am căscat gura la lume din plin și prin toate mijloacele care mi-au stat la dispoziție. Pe mine viața asta contemplativă mă face fericit.
Vă doresc și vouă să fiți fericiți, oricum vă alcătuiți existența.
La mulți ani!
Exista dependenta de blog?
Preiau leapsa de la Mihnea Georgescu pe aceasta tema.
Oamenii au posibilitatea sa devina dependenti practic de orice. Știm cu totii câte lucruri interesante pot deveni subiectul unui comportament adictiv – de la anumite jocuri care ucid prin extenuare chinezi în Internet-cafe-uri din orașe miniere, pana la mall-urile care fac sa se simta bine milioane de burgheze devenite, din motive pe care doar neomarxistul si psihanalistul familiei le stie, cumparatoare compulsive. In plus dependenta de blog se pare ca nu e doar un fenomen teoretic. Din ce am citit și eu învârtindu-mă prin ”blogosfera”, am vazut nenumarate postari gen, ”Salut lume, nick-ul meu e Vasile și bloghez, deci exist. Sunt pierdut!”.
Personal cred că nu sunt în populația cu risc crescut de a dezvolta o astfel de dependența, cel puțin atâta vreme cât sunt tras de urechi cum că scriu cam rar. Centrul de gravitație al existenței mele este în mod cert plasat într-o alta zona, iar asta face sa îmi iasa din atenție blog-ul pe perioade destul de lungi. Multă vreme nici nu am avut vreun apetit pentru scrisul pe Internet, deși cred ca am fost bătut cam doi ani al cap de amici să îmi fac blog . Foarte puține lucruri mă fac sa îmi ies din pătrățica mea autarhică, așa că nu întotdeauna simt nevoia să spun ceva cuiva. De obicei scriu când sunt întrebat, când pot să satisfac curiozitatea cuiva, când mă provoacă o știre de prin ziar etc, adică în situațiile în care tastarea mea poate deveni utilă cuiva. Exercițiul scrisului pe blog în sine mă cam lasă rece.
Amor ghebos si neputinta
In ultima vreme l-am vazut pe Geoana dand numeroase declaratii cordiale la adresa unui Nastase sau Iliescu, dupa ce i-a lasat pe tusa aproape trei ani. E cat se poate de clar ca Geoana si-a prins degetele in usa cu rezultatele scoase de PSD de cand e el la conducere, si incearca sa o dreaga.
Sincer, declaratiile astea de amor ma lasa rece si la fel trebuie sa lase pe oricine e trecut de varsta adolescentei politice. In contextul de fata singura chestie relevanta pentru viitorul politic al lui Geoana este ce “bani gheata” pune pe masa. ”Bani gheata” poate inseamna de pilda o declarartie care sa spuna ceva care se va intampla concret, daca nu a intreprinde chiar o actiune concreta. De pilda, astfel de declaratii ar putea fi:
-”Organizam congres”,
-”Eu il sustin pe Nastase/cred ca ar fi potrivit pentru functia x sau y, pe care o vom repune in joc cu ocazia O, in data de….”,
-”Vreau sa reformez PSD si ii cer lui Nastase, care are experienta, sa prezinte modul in care se va face concret. Incepem peste o saptamana” sau
-”Vreau ca Nastase sa elaboreze oferta PSD pentru anul electoral 2008. Concluziile grupului de lucru condus de Nastase vor trebui sa fie ratificate de PSD in conclavul statutar C pana in luna …”
In rest, sunt vorbe, eschive ale unui boxeur mediocru care alearga prin ring ca sa evite intalnirea cu pumnul si sa dea impresia ca boxeaza. Ce spune el, efuziunile sale lirice cu privire la colegi, declaratiile despre maretia metafizica a boxului, nu schimba cu nimic situatia strategica. Cel mult ascund din partea lui Geoana lipsa unui plan coerent si cautarea cu coada ochiului a parleazului care l-ar putea face sa sara peste corzi si sa scape. Oricum, e un balet pagubos pentru ca tine PSD in suspensie in zona gri a politicii. Personal, sper pentru binele PSD, sa il prinda cat mai repede partenerul de ring si sa se regleze lucurile. Mai devreme sau mai tarziu intalnirea fatidică cu dura realitate se va intampla oricum, pentru ca nimanui din partid nu ii place un scor de sub 20% cat poate sa scoata, prin puterile lui , Geoana.
PSD pierde foarte mult pentru ca e un partid care se face ca face politica. Asta e valabil si la exterior, unde a produs de la o butaforie de opozitie la o butaforie de social-democratie, dar si la interior, unde stilul Geoana produce intepenire in lipsa de proiect cu briz-briz-uri de gargara. Activitatea lui Geoana e in mare un balet verbal, pentru ca pe aici cam se termina orizontul gandirii sale politice . Desigur poate Geoana inceraca sa cumpere timp dand din verbe si substantive, poate isi inchipuie ca va putea dupa suvoiul de gratulatii sa spuna “eu am vrut, dar ei nu” . Însă nu conteaza ce crede, lucurile astea nu ii vor ameliora situatia. Nu declaratii din astea uduroase inseamna activitate politica din sfera vietii interne a PSD. I se poate da in cap cu ele pentru ca sunt goale de continut. In politica valoare au doar chestiunile care se sfarsesc cu o actiune (daca se poate folositoare și nu catastrofica precum impeachment-ul din mai), initiativele concrete, si nu amorul ghebos, simulat sau real.
După nenumărate porcării pe care le credeam expirate de la începutul anilor ‘90 şi chiar imundităţi, Băsescu ne mai serveşte azi o mizerie. Mă refer la noua porţie de lături aruncată azi de la amvonul prezidenial, cu ocazia admiterii obiecţiilor de neconstituţionalitate la legea uninominalului, în varianta executivului şi a APD.
Şi de data asta floarea puturoasă a politicii de băsesciene se dezvoltă sub forma unei teorii a conspiraţiei. Nimic nou aici, afară poate de recordul bătut în materie de contrafacere a realităţii. Şi aici ţineţi-vă bine! Cică a fost un complot ca poporul să nu aibă parte de uninominal! După ce zilele trecute Băsescu ne vorbise de ”cârdăşia” între ProDemocraţia şi Guvern, acum dezvoltă:
“A fost o minciună a Guvernului şi a domnului Pârvulescu. Pe domnul Pârvulescu am să îl mai cred, când soţia sa nu mai este salariată a Guvernului, cât rămâne salariată a guvernului, să nu mai vândă analize politice “, spune Băsescu la care adaugă: ”Nu pot crede că domnul Pârvulescu nu a ştiut ce face cu elementele de neconstituţionalitate din lege. Ele au fost un mecanism bine pus la punct ca legea să nu intre niciodată niciodată în funcţiune.” (sursa Realitatea.net)
Aha! Deci, Guvernul unelteşte pentru ca poporul să nu aibă parte de uninominal, de data aceasta nici să nu îţi vină să crezi cu cine, cu… Pârvulescu şi APD. Care va să zică, după ce aceştia din urmă s-au zbătut 10 ani pentru această variantă de uninominal, când îşi vedeau visul împlinit, şi-au sabotat interesul introducând voit elemente neconstituţionale. Curat murdar! Iar soţia lui Pârvulescu (care am aflat între timp că de fapt lucrează acolo din 1992) este proba în acest sens!
Pentru cine nu a sesizat încă elementul de delir introdus de Băsescu în politica românească, are acum o şansă excelentă să se lămurească. Însă oricât ar fi de ilogice şi pline de”cârdăşii” paranoide, aceste scenarii cu care este alimentat publicul ”prind”. Nu de pomană Băsescu se slujeşte de ele în dansu-i demagogic. Ca şi varianta sa de uninominal, ele au avantajul că sunt ”uşor de înţeles”. Băsescu fabrică un soi de ”junk food for the thought”, uşor pasabil, pe care îl regăsim în explicaţiile de mahala, unde coteria vinovată este singura teorie capabilă a clarifica lucrurile pentru minţile nedeprinse cu explicaţii serioase. E un ersatz dubios, în care basmul gros înlocuieşte energic realitatea.
Din păcate, prin aceasta Băsescu cultivă un mod extrem de nociv de a înţelege politica, şi asta nu numai pentru că este profund mincinos, ci şi pentru că ne deturnează atenţia de la problemele reale. Dacă este o problemă în toată afacerea asta, ea e cu privire la conţinutul articolelor de lege respective, nu cu privire la locul de muncă a doamnei Pârvulescu. Însă pentru Băsescu adevărul nu contează întrucât nu poate fi exploatat electoral eficient, iar pentru că scrupulele lipsesc cu desăvârşire, aceasta înseamnă falsificarea constantă a realităţii şi poluarea masivă a vieţii publice cu teme false.
comentarii recente