diogenecainele

Preiau leapsa de la Mihnea Georgescu pe aceasta tema.

Oamenii au posibilitatea sa devina dependenti practic de orice. Știm cu totii câte lucruri interesante pot deveni subiectul unui comportament adictiv - de la anumite jocuri care ucid prin extenuare chinezi în Internet-cafe-uri din orașe miniere, pana la mall-urile care fac sa se simta bine milioane de burgheze devenite, din motive pe care doar neomarxistul si psihanalistul familiei le stie, cumparatoare compulsive. In plus dependenta de blog se pare ca nu e doar un fenomen teoretic. Din ce am citit și eu învârtindu-mă prin ”blogosfera”, am vazut nenumarate postari gen, ”Salut lume, nick-ul meu e Vasile și bloghez, deci exist. Sunt pierdut!”.

Personal cred că nu sunt în populația cu risc crescut de a dezvolta o astfel de dependența, cel puțin atâta vreme cât sunt tras de urechi cum că scriu cam rar. Centrul de gravitație al existenței mele este în mod cert plasat într-o alta zona, iar asta face sa îmi iasa din atenție blog-ul pe perioade destul de lungi. Multă vreme nici nu am avut vreun apetit pentru scrisul pe Internet, deși cred ca am fost bătut cam doi ani al cap de amici să îmi fac blog . Foarte puține lucruri mă fac sa îmi ies din pătrățica mea autarhică, așa că nu întotdeauna simt nevoia să spun ceva cuiva. De obicei scriu când sunt întrebat, când pot să satisfac curiozitatea cuiva, când mă provoacă o știre de prin ziar etc, adică în situațiile în care tastarea mea poate deveni utilă cuiva. Exercițiul scrisului pe blog în sine mă cam lasă rece.

In ultima vreme l-am vazut pe Geoana dand numeroase declaratii cordiale la adresa unui Nastase sau Iliescu, dupa ce i-a lasat pe tusa aproape trei ani. E cat se poate de clar ca Geoana si-a prins degetele in usa cu rezultatele scoase de PSD de cand e el la conducere, si incearca sa o dreaga.

Sincer, declaratiile astea de amor ma lasa rece si la fel trebuie sa lase pe oricine e trecut de varsta adolescentei politice. In contextul de fata singura chestie relevanta pentru viitorul politic al lui Geoana este ce “bani gheata” pune pe masa. ”Bani gheata” poate inseamna de pilda o declarartie care sa spuna ceva care se va intampla concret, daca nu a intreprinde chiar o actiune concreta. De pilda, astfel de declaratii ar putea fi:

-”Organizam congres”,
-”Eu il sustin pe Nastase/cred ca ar fi potrivit pentru functia x sau y, pe care o vom repune in joc cu ocazia O, in data de….”,
-”Vreau sa reformez PSD si ii cer lui Nastase, care are experienta, sa prezinte modul in care se va face concret. Incepem peste o saptamana” sau
-”Vreau ca Nastase sa elaboreze oferta PSD pentru anul electoral 2008. Concluziile grupului de lucru condus de Nastase vor trebui sa fie ratificate de PSD in conclavul statutar C pana in luna …”

In rest, sunt vorbe, eschive ale unui boxeur mediocru care alearga prin ring ca sa evite intalnirea cu pumnul si sa dea impresia ca boxeaza. Ce spune el, efuziunile sale lirice cu privire la colegi, declaratiile despre maretia metafizica a boxului, nu schimba cu nimic situatia strategica. Cel mult ascund din partea lui Geoana lipsa unui plan coerent si cautarea cu coada ochiului a parleazului care l-ar putea face sa sara peste corzi si sa scape. Oricum, e un balet pagubos pentru ca tine PSD in suspensie in zona gri a politicii. Personal, sper pentru binele PSD, sa il prinda cat mai repede partenerul de ring si sa se regleze lucurile. Mai devreme sau mai tarziu intalnirea fatidică cu dura realitate se va intampla oricum, pentru ca nimanui din partid nu ii place un scor de sub 20% cat poate sa scoata, prin puterile lui , Geoana.

PSD pierde foarte mult pentru ca e un partid care se face ca face politica. Asta e valabil si la exterior, unde a produs de la o butaforie de opozitie la o butaforie de social-democratie, dar si la interior, unde stilul Geoana produce intepenire in lipsa de proiect cu briz-briz-uri de gargara. Activitatea lui Geoana e in mare un balet verbal, pentru ca pe aici cam se termina orizontul gandirii sale politice . Desigur poate Geoana inceraca sa cumpere timp dand din verbe si substantive, poate isi inchipuie ca va putea dupa suvoiul de gratulatii sa spuna “eu am vrut, dar ei nu” . Însă nu conteaza ce crede, lucurile astea nu ii vor ameliora situatia. Nu declaratii din astea uduroase inseamna activitate politica din sfera vietii interne a PSD. I se poate da in cap cu ele pentru ca sunt goale de continut. In politica valoare au doar chestiunile care se sfarsesc cu o actiune (daca se poate folositoare și nu catastrofica precum impeachment-ul din mai), initiativele concrete, si nu amorul ghebos, simulat sau real.

După nenumărate porcării pe care le credeam expirate de la începutul anilor ‘90 şi chiar imundităţi, Băsescu ne mai serveşte azi o mizerie. Mă refer la noua porţie de lături aruncată azi de la amvonul prezidenial, cu ocazia admiterii obiecţiilor de neconstituţionalitate la legea uninominalului, în varianta executivului şi a APD.

Şi de data asta floarea puturoasă a politicii de băsesciene se dezvoltă sub forma unei teorii a conspiraţiei. Nimic nou aici, afară poate de recordul bătut în materie de contrafacere a realităţii. Şi aici ţineţi-vă bine! Cică a fost un complot ca poporul să nu aibă parte de uninominal! După ce zilele trecute Băsescu ne vorbise de ”cârdăşia” între ProDemocraţia şi Guvern, acum dezvoltă:

“A fost o minciună a Guvernului şi a domnului Pârvulescu. Pe domnul Pârvulescu am să îl mai cred, când soţia sa nu mai este salariată a Guvernului, cât rămâne salariată a guvernului, să nu mai vândă analize politice “, spune Băsescu la care adaugă: ”Nu pot crede că domnul Pârvulescu nu a ştiut ce face cu elementele de neconstituţionalitate din lege. Ele au fost un mecanism bine pus la punct ca legea să nu intre niciodată niciodată în funcţiune.” (sursa Realitatea.net)

Aha! Deci, Guvernul unelteşte pentru ca poporul să nu aibă parte de uninominal, de data aceasta nici să nu îţi vină să crezi cu cine, cu… Pârvulescu şi APD. Care va să zică, după ce aceştia din urmă s-au zbătut 10 ani pentru această variantă de uninominal, când îşi vedeau visul împlinit, şi-au sabotat interesul introducând voit elemente neconstituţionale. Curat murdar! Iar soţia lui Pârvulescu (care am aflat între timp că de fapt lucrează acolo din 1992) este proba în acest sens!

Pentru cine nu a sesizat încă elementul de delir introdus de Băsescu în politica românească, are acum o şansă excelentă să se lămurească. Însă oricât ar fi de ilogice şi pline de”cârdăşii” paranoide, aceste scenarii cu care este alimentat publicul ”prind”. Nu de pomană Băsescu se slujeşte de ele în dansu-i demagogic. Ca şi varianta sa de uninominal, ele au avantajul că sunt ”uşor de înţeles”. Băsescu fabrică un soi de ”junk food for the thought”, uşor pasabil, pe care îl regăsim în explicaţiile de mahala, unde coteria vinovată este singura teorie capabilă a clarifica lucrurile pentru minţile nedeprinse cu explicaţii serioase. E un ersatz dubios, în care basmul gros înlocuieşte energic realitatea.

Din păcate, prin aceasta Băsescu cultivă un mod extrem de nociv de a înţelege politica, şi asta nu numai pentru că este profund mincinos, ci şi pentru că ne deturnează atenţia de la problemele reale. Dacă este o problemă în toată afacerea asta, ea e cu privire la conţinutul articolelor de lege respective, nu cu privire la locul de muncă a doamnei Pârvulescu. Însă pentru Băsescu adevărul nu contează întrucât nu poate fi exploatat electoral eficient, iar pentru că scrupulele lipsesc cu desăvârşire, aceasta înseamnă falsificarea constantă a realităţii şi poluarea masivă a vieţii publice cu teme false.

Elena mă întreabă într-un comentariu la postarea anterioară cum am ajuns să îl avem preşedinte pe Băsescu şi nu pe Năstase. Am ales să îi răspund într-o postare separată pentru că multe din lucrurile care s-au întâmplat atunci sunt relevante şi pentru ziua de astăzi.

Elena, evident nu e loc să vă înşir toate cauzele, dar o să v-o spun pe cea mai impardonabilă dintre cauzele mari.

După ce PSD a câştigat legislativele aproape toată lumea din partidoi s-a dus fericită acasă, cu mandatele de deputat şi senator în buzunar. În ţară era o veselie generală, se dansa ţonţoroiul victoriei pe bannerele alianţei D.A. şi nimănui nu părea să îi mai pese de ziua de mâine. În această vreme Băsescu îşi electriza electoratul cu minciuna fraudării votului şi cu altele. Pe televiziuni, o bună bucată de vreme, nu am văzut nicio faţă de PSD-ist să dea replica, darămite să descoase gafa BEC-ului. Probabil că zile la rând aţi fi găsit mai mulţi PSD-işti în cârciumă decât la sediile de campanie. Pe fondul torporii generale, Băsescu şi-a impus agenda, apoi şi-a impus mesajul şi, logic, a câştigat.

Aşa a ajuns Băsescu preşedinte şi nu Năstase, stimată Elena - pe mâna PSD-iştilor, de la mic la mare, a PSD-iştilor care şi-au văzut împlinite planurile de a ajunge deputat sau senator, cărător de mapă de senator sau mai ştiu eu ce. Au fost inconştienţi şi, ca să folosesc un cuvânt la modă, li s-a şi rupt. Poate ar trebui să se gândească că au o datorie morală faţă de Năstase, dar nu o să mă apuc să predic virtutea unora care dacă nu s-au gândit la asta când l-au mătrăşit elegant, nu o să se gândească desigur nici acum.

Mai important e că PSD, ca orice animal de specie mare şi ierarhică, este extrem de inert şi cu simţurile atrofiate. Problema este că nici nu vrea să înveţe din greşeli. În vreme ce Băsescu se regrupează rapid după alegeri măritând cu sila partide, înjurând miniştri etc, la PSD se amână deciziile cu privire la măsuri şi strategii, se scrâşneşte din dinţi şi se înjură în şoaptă aproapele. În fine, habar n-am dacă are sens să le mai spui ceva în condiţiile unei anestezii generale la orice stimul extern. În fine, va fi treaba lor când vor fi luaţi ca din oală de Băsescu iarăşi.

Mi se pare mie, sau în ultimele zile inclusiv presa adânc favorabilă Cotrocenilor trage în ”Zeus” fără jenă? Dacă e corectă constatarea asta, ea nu va face decât să confirme că Băsescu şi-a început intrarea pe panta descendentă. Ce este cert e că referendumul a arătat că discursul prezidenţial s-a cam uzat, şi că fantoma ”oligarhilor” şi a ”corupţiei transpartinice” nu mai scoate oamenii din casă masiv. În pofida agitaţiei preşedintelui şi a retoricii sale hiperbolice populaţia i-a cam întors dosul, iar asta s-a văzut. Atitudinea ostilă a presei foarte propiate până curând liniei politice emanate de la Preşedinţie ar fi simptomul că efectul bandwagon, care face oamenii să se aşeze în trena celui puternic, nu mai funcţionează.

Aici stă probabil şi mişcarea fulgerătoare de fuzionare la ordin a PLD şi PD. Probabil greşeala de a ceda procente de la PD la PLD l-a costat pe primul, pentru că a anulat efectul de bandwagon al unui PD puternic , inducând în schimb ideea unui partid în declin, uzat. De aceea a şi reacţionat Băsescu atât de rapid. El are nevoie ca un partid prezidenţial puternic să câştige la distanţă localele, astfel încât să încaseze bonus-ul de raliere , şi să inverseze trend-ul, şi la legislative să obţină în Parlament o majoritate absolută confortabilă. Cumularea procentelor ar genera o astfel de forţă politică.

Dacă PSD nu face nimic, s-ar putea să şi-o ia iarăşi de la Băsescu. Spre deosebire de acesta din urmă, care a înţeles că următoarea zi după alegeri e prima zi de campanie, PSD a ales să amâne luarea unei decizii în ce priveşte strategia sa cu încă o lună, până la Consiliul Naţional din ianuarie. Am senzaţia că iarăşi nu va reuşi să profite de situaţie, după ce a reuşit să stopeze prosteşte o primă mişcare în jos a lui Băsescu, începută la sfârşitul lui 2006, prin iniţiativa stupidă a suspendării.

PSD este în criză: în criză de timp, în criză de legitimitate, în criză structurală. Nevoia unei soluţii devine din ce în ce mai urgentă, mai ales după hârtia de turnesol reprezentată de alegerile europene . Lucrul acesta nu poate lăsa indiferent un om de stânga. Ce veţi citi mai jos , dacă veţi avea răbdare, sunt lucrurile sau mai degrabă lucrul pe care îl văd eu că reprezintă cheia de boltă ca PSD să capete o nouă dinamică .

Este vorba de un sistem intern de vot, universal, secret pentru toate funcţiile din partid şi pentru toţi candidaţii prezentaţi în oricare alegeri. Voi încerca să fiu cât mai concret şi deci mai util, şi să trec peste solganele pe care le-am auzit până acum (şi din păcate am auzit numai slogane în ultima vreme) . Desigur, nu cred că introducerea acestor alegeri interne e suficientă pentru reuşita PSD. E nevoie şi de mesaj, şi de muncă şi de multe altele. Dar cred că acest sistem este condiţia sine qua non a performanţei. El încapsulează un obiectiv căutat de multă lume şi de multă vreme: reforma PSD (şi o face şi pe calea optimă-cea democratică). Voi încerca să arăt de ce.

Dilema PSD

În acest moment PSD se găseşte la o răscruce. A promis reformă internă, dar devine până şi pentru cei mai fervenţi susţinători ai politicii sale din ultimii 3 ani că direcţia pe care s-a angajat nu dă rezultatele scontate, ci dimpotrivă. Hemoragia procentelor PSD este masivă. Rezultatul mediocru sau chiar submediocru de la alegeri nu îl îndreptăţeşte să spere la revenirea la putere. PSD riscă să devină un partid de mâna a doua, remorcă a altor partide şi să devină soluţia dacă nu imorală.

PSD trebuie să se reinventeze cumva pentru a putea spera să revină la scorurile de acum câţiva ani, când era incontestabil tenorul vieţii politice româneşti. Aici aş vrea să combat două tipuri de naivitate şi să evidenţiez un fapt: PSD este prins în cleştele unei contradicţii interne, între o faţă tradiţională , care îi asigură voturile de o manieră cuvârşitoare, şi până la urmă existenţa, şi necesitatea de a evolua.

Prima dintre cele două naivităţi, istorică, este cea care susţine că reinventarea se poate face prin decapitări sau marginalizări. S-a crezut că punerea într-un con de umbră a unei anumite aripi ”tradiţionale” sau chiar excluderea sa din PSD va rezolva lucrurile. Alegerile europene au demonstrat că lucrurile nu stau aşa. Încercarea de marginalizare a aripii ”tradiţionale” nu a adus nici un votant, scorul partidului fiind salvat tot de electoratul său tradiţional, care vine spre PSD tocmai pentru afinitatea pe care o are cu aripa Iliescu-Năstase. A încerca să elimini această aripă înseamnă a elimina coloana vertebrală care ţine PSD-ul în picioare. O astfel de mişcare ar transforma partidul într-unul inevitabil mic, chiar cu şanse dubioase de a intra în parlament. Pe de altă parte nu cred că nici cealaltă extremă este o soluţie, anume marginalizarea altor aripi cu mai multă influenţă în aceşti trei ani este soluţia. (deşi dacă mă întrebaţi pe mine schimbarea garniturii actuale de conducere este o necesitate, însă asta e altă poveste şi oricum nu trebuie să ia aspectul unui linşaj)

PSD este un partid mare, singurul partid practic pe partea stângă a spectrului politic. De aceea el trebuie să aibă capacitatea să incorporeze toate opţiunile stângiste. În caz contrar, rezultatul nu poate fi decât fragmentarea în două (sau mai multe) partide care se vor canibaliza în concurenţa pe practic acelaşi bazin electoral. De asemenea, atâta vreme cât nu există o reprezentare justă a tuturor curentelor de opinie în conducerea PSD, partidul va fi sfâşiat iar conducerea va avea un deficit de legitimitate şi implicit de autoritate.

Pe de altă parte este la fel de naiv să ne gândim că un simplu pas înapoi poate rezolva complet lucrurile. PSD nu poate fi un partid încremeniut într-un punct fix. Asta l-ar condamna pe termen lung la anchiloză, oricât i-ar fi de glorios trecutul. PSD trebuie să se prezinte pe sine ca un partid tânăr, dinamic, deschis, care se pune permanent pe sine în discuţie, un adevărat partid modern de stânga, în avangarda politicii. Nu trebuie să confundăm posibilitatea de a valorifica experienţa politică şi recuperarea capacităţii dovedite, credibile de a formula politici publice coerente (lucruri care vor deveni prioritate de top în an electoral) , precum şi menţinerea electoratului tradiţional cu împietrirea.

Care este deci soluţia care să ofere posibilitatea de a câştiga (sau recâştiga) electorat nou nealienând electoratul tradiţional, de a rezolva criza de autoritate şi disputele interne, de a se demarca în sens pozitiv ca imagine şi de a rezista atacurilor dreptei?

Soluţia

Singura soluţie de schimbare sistemică a PSD este instituirea unui scrutin intern, pentru toate funcţiile şi toţi candidaţii, în care să voteze toţi membrii PSD.

Un început au fost scrutinul perliminar din 2004 . Însă el trebuie extins nu numai la candidaţii la parlamentare ci la toţi candidaţii – de la consilieri locali până la candidatul în prezidenţiale - precum şi la toate funcţiile în partid – de la funcţii în organizaţiile locale până la funcţia de preşedinţia PSD .

De asemenea, în alegerea parlamentarilor, trebuie eliminată cota de 10% de candidaţi paraşutaţi de la centru, care a perturbat procesul în 2004, diminuând prin rumoare şi nemulţumirile create impactul pozitiv asupra electoratului (pe care totuşi l-a avut, PSD-ul reintrând pe o dinamică pozitivă în sondaje în acea perioadă). Este mai bine ca PSD să îşi asume riscul ca 1-2 nume importante să nu intre pe liste, decât să creeze evenimente care ar putea scădea încredea în acest proces (oricum dacă respectivii sunt de valoare, vor putea fi recompensaţi cu funcţii în executiv în cazul câştigării alegerilor sau a unei participări într-o coaliţie unde aportul PSD este masiv)

Organizarea acestui scrutin va trebui să fie făcută având în minte transparenţa şi credibilitatea. El trebuie să fie mai presus de orice suspiciune, care ar putea compromite grav legitimitatea degajată prin acest demers. De aceea, este importantă invitarea unor observatori din partea partidelor membre PES sau IS, a sindicatelor etc. De asemenea votul efectiv trebuie să se desfăşoare de o manieră transparentă, sub ochii presei. Ca o măsură de siguranţă suplimentară, administrarea procesului electoral trebuie pe într-o cât mai mare măsură externalizată pentru a elimina suspiciunea de fraudă, adesea invocată în politica românească. (În condiţiile în care de pildă se adoptă votul electronic pentru scrutinele de proporţii, acest lucru poate fi realizat prin recurgerea la serviciile unor companii specializate, pe sistemul practicat de suficient de multe sindicate sau uniuni profesionale mari din străinătate sau folosind pentru centralizare infrastructura partidelor-soră europene etc. Nu intru în detalii pentru moment irelevante, care vor depinde până la urmă de organizare) .

De ce reprezintă votul intern universal o soluţie?

Avantajele acestor măsuri pornesc cu creşterea participării şi sentimentului apartenenţei membrilor de rând şi sfârşesc cu redobândirea legitimităţii de către politicienii PSD în ochii membrilor de partid şi în ochii electoratului. Totuşi mă voi opri la 5 aspecte mai importante:

1. În condiţiile în care ”reforma clasei politice româneşti” se prefigurează a fi una din temele cheie care vor decide alegerile viitoare, PSD ar avea astfel un avantaj de marcă. Trebuie să observăm că această temă se bazează pe problema legitimităţii. Se vorbeşte mult de faptul că actualii oameni politici nu mai reprezintă cu adevărat omul de pe stradă, că şi-au pierdut încrederea pusă în ei de persoanele obişnuite sau că aceştia l-au trădat preferând interesele proprii . Or, în condiţiile în care candidaţii şi oamenii politici ai PSD ar purta în spate legitimitatea unor sute de mii de voturi ale oamenilor obişnuiţi, fie şi câţi sunt afiliaţi PSD, când aceştia vor fi reconfirmaţi ca purtători ai intereselor demosului, nimeni nu ar mai putea invoca ruptura între politicienii PSD şi electorat. Ei ar deveni produsul direct şi legitimat al celor care gândesc şi simt de stânga, şi s-ar putea prezenta astfel celor care au simpatii de această natură/ (iau în considerare să voteze PSD) dar care nu sunt membri de partid. Astfel s-ar inactiva una din principalele teme de campanie ale dreptei: argumentele populiste, care vorbesc despre o castă politică ce a monopolizat puterea în folos propriu, vor fi neputincioase la adresa PSD.

Mai mult PSD ar fi singurul partid unde există o astfel de legitimare, în vreme ce în celelalte candidaţii vor fi expresia ”oligarhiei” de partid. PSD se va putea prezenta ca un partid democratic, unde de la preşedinte până la orice funcţie măruntă într-o filială este rezultatul alegerilor democratice.

În acest mod se va putea realiza o ”reformă a clasei politice” autentică (mai precis o relegitimare), şi nu una prin decret sau nominalizare prezidenţială cu privire la cine este demn să ocupe în viitor demnităţile publice şi cine nu.

2. Alegerile preliminare pentru candidaţi ar constitui un mijloc foarte bun de testare a valorii candidaţilor şi selectare a celor mai apţi să atragă încrederea electoratului de stânga. Lucrul este cu atât mai important în condiţii de vot uninominal, Acesta ar constitui nu numai un avantaj din punctul de vedere strict tehnic al selectării resursei umane, ci ar putea fi folosit şi ca argument electoral.

3. Poate conduce la formule de conducere în care toate curentele interne vor fi reprezentate la vârf, îmbunătăţind semnificativ climatul din partid. De asemenea, dincolo de curentele de opinie, oamenii de valoare nu vor mai putea fi marginalizaţi, aceştia fiind validaţi şi propulsaţi automat în structurile de conducere prin voinţa ”grassroot”-ului PSD-ist.

4. Pluralismul intern încurajat de mecanismele democratice interne poate constitui premisa ca, în condiţiile conservării resursei esenţiale reprezentate de votanţii tradiţionali, PSD să îşi poată extinde electoratul. De pildă reprezentând umbrela care acoperă inclusiv curente mai la stânga sau mai la dreapta nucleului dur, PSD poate atrage voturile celor care nu se identifică neapărat cu cei care formează osatura partidului, şi ar sparge astfel anumite limitări sociologice.

5. faptul că politicienii PSD au un număr important de voturi în spate, poate constitui un argument de forţă , capabil să răstoarne acuzaţii demagogice. Nu trebuie să ne închipuim că acuzaţiile grave vor înceta odată cu nişte excluderi, de pildă. Politicianul de dreapta va continua să fabrice acuzaţii fie şi din nimic, adesea având ca acoperire simplul motiv că respectivul politician se instituie în rolul de denunţător public prin excelenţă. Extincţia discursului găunos este cu atât mai puţin probabilă cu cât este arma fundamentală a lui Băsescu, devenit un clasic al demascării furioase. Însă acest tip de scrutin face ca verdictelor unuia sau altuia din politicienii dreptei să i se poată opune oricând autoritatea juriului format din miile de oameni simpli care şi-au oferit votul în alegerile primare, voturi şi autoritate pe care candidaţii şi liderii PSD le au în spate şi pe care se pot sprijini.

Oamenii politici din PSD trebuie să facă acest pas decisiv înainte. Cei care îl vor refuza se vor situa nu numai de partea unui sistem închs, rezistent la democratizare. În ordinea practică , ei vor perpetua contradicţiile interne PSD şi vor conduce la extincţia sa.Nu în ultimul rând , ca partid de stânga, PSD trebuie să se situeze în fruntea progresului social şi politic. Nu poate abdica de la acest rol, lăsând aceste teme să fie deturnate de demagogi.

Unora poate părea mult ce spun aici, sau prea îndrăzneţ. Însă PSD trebuie să adopte politica fugii înainte, fără de care riscă să degenereze lent sau să moară repede prin rupere.

Voi updata această postare pe măsură ce îmi mai rotesc lucrurile astea prin minte.

Am găsit pe Internet un chestionar, care vă poate indica unde vă plasaţi pe ”harta politică”. El poate fi completat la adresa

http://www.politicalcompass.org/

Trebuie să mărturisesc faptul că eu, care în general strâmb din nas la chestionare când e vorba să le aplici la mai puţin de 1000 de persoane ca şi la clasificări ce privează de nuanţe, am găsit testul acesta destul de bine făcut (chiar dacă l-am găsit uşor mai puţin exact pentru europeni şi, ca orice chestionar, reductiv).

Aşa am ”aflat” că sunt de stânga şi libertarian, ceea ce deja ştiam. Mai precis situarea mea e asta:

Sunt curios în schimb cei care mă mai citesc din când în când cum se poziţionează. De aceea vă invit să faceţi şi voi testul acesta de situare politică, şi eventual să îmi comunicaţi unde vă situaţi pe această hartă. Imaginea generată la sfârşitul testului se salvează uşor cu click dreapta şi se poate pune pe orice blog, dar cred că se poate descrie situarea şi în cuvinte.