diogenecainele

Astăzi l-am văzut pe Geoană replicând intenției lui Năstase de a candida din partea PSD pentru președinție așa:

“Partidul nostru are o regulă extrem de clară în care îşi desemnează în procedură statutară, prin consultarea membrilor şi votul partidului, candidatul la preşedinţie. Asta nu e o chestiune pe care o decizi… Te duci seara şi te uiţi în oglindă şi spui: măi, am moacă de prezidenţiabil. Nu funcţionează aşa”(Sursa: Realitatea.net).

Da, domnule Geoană, cu siguranță nu voia să neglijeze procedura de desemnare. Este o intenție, deci nimic mai firesc decât să ți-o manifești. Și desigur, după ce îți anunți intenția, va trebui să fii validat de către membrii de partid. (Ba chiar aș propune să fie validat de către toți membrii de partid, într-un scurtin unde să își dea votul toți, și nu doar de un conclav. Ar fi un test maxim al competitivității și legitimității, nu doar parerea cuiva în conferința de presă. Pentru cine e interesat, am scris pe larg - vezi aici, postarea Cum se poate reforma PSD cu adevărat?”)

Pentru mine este în schimb absolut incomprehenisbilă această reacție explozivă și nefirească la un gest absolut firesc. Să fie vorba de nesiguranța unui șef de partid cu palmares incert și care se simte amenințat? Nu știu. Ceea ce ar trebui să fie clar de la început este că PSD-ul are nevoie de Năstase din rațiuni pragmatice. Nu din rațiuni estetice și nici din rațiuni de legitimare.

Lucrurile evoluează. Important e să le pricepi din vreme, și să nu fii mereu în contratimp, cum a fost PSD-ul permanent în ultimii ani. O schiță a lor ar fi cam așa: Discursul fals anticorupție se demonetizează și, după cum a arătat-o inclusiv ultimul referendum - cel pentru uninominalul lui Băsescu - nu mai scoate lumea la vot. Așa că dosarele fabricate cu grijă nu vor mai fi bomba care ar fi putut fi odată. Mai mult, dincolo de ce e important pe agenda votantului, gesturi gen opt dintr-o lovitură, dar zero de la PD, subminează credibilitatea oricărei acuzații. Și mai e ceva. Oricum ar încerca să se sucească, PSD va fi tot ca partidul lui Năstase și Iliescu va fi perceput.

Numai că nu aș sugera nimanui din PSD să se gândească prea mult la asta, pentru că ce e o temă importantă pentru hardlinerii dreptei, nu e și pentru electoratul indecis. În schimb în anul în care vine, acest electorat s-ar putea să prețuiască din ce în ce mai mult o guvernare coerentă, performanța economică, reducerea sărăciei, abordarea consensuală, aprofundarea integrării europene etc - tocmai ce întruchipează cei de care vă speriați că ar putea reveni în centrul activității PSD. Năstase e extrem de credibil în aceste ipostaze. (Nu mai vorbesc de faptul presa e extrem de interesată de orice ieșire a sa. E un greu al politicii care nu poate fi ignorat. Dar asta e altă problemă) Așa că ar fi suicidar să nu îl pui pe Năstase în prima linie. E deci incomprehensibilă reacția de azi din punct de vedere rațional și pragmatic.

Această fobie de Năstase s-ar putea să fie greșeala politică definitivă a lui Geoană. Din păcate, ea va fi și greșeala definitivă a PSD-ului.

În 2000 imaginea care a ajuns să caracterizeze Convenția Democratică era acea a porcilor din crescătorii care rodeau flămânzi barele cuștilor. Au urmat niște ani mai buni, și ,deși după cei 8% din 2004, ritmul creșterii economice a fost permanent în declin, totuși lucrurile nu luaseră o turnură amenințătoare. Așa că , anesteziată de creșterea nivelului de trai, toată lumea se uita fericită și mulțumită la show-ul politic permanent de la TV.

Acum descoperim că ne-am păpat gâsca cu ouă de aur a creșterii economice. Am făcut totul pentru a ne da iluzia că trăim bine, și am deschis baierele pungii. Clasa de mijloc și-a administrat scurt în venă un 16% iar instituțiile de stat au tocat bani pe te miri ce. Am profitat cât s-a putut de economie, neobosindu-ne să o facem mai zdravănă. Acum România, la prima adiere geroasă pe piețele externe, se îndreaptă grăbită spre dezastru, pe același fond general de conflict steril și proastă gestionare a treburilor statului ca în anii cei mai negri ai guvernării CDR-iste. Leul e în picaj, bursa la fel, președintele e preocupat de hărțuirea Guvernul și viceversa, iar românii descoperă că ne ocolesc conductele cu gaz iar prețurile la termoficare explodează. Precum un avion rămas fără benzină și cu doi piloți bătăuși la comenzi, România dă semne că vrea să intre în vrie.

Până unde se va ajunge? Mă întreb care va fi imaginea cu care frații inamici din alianța D.A. vor intra în istorie, care vor fi performanțele acestui tandem. Va fi oare cea a insolvenților care au luat credite ipotecare în euro și care vor fi zvârliți afară din casă? Sau a dificultăților băncilor care nu mai pot să își recupereze banii de la aceștia? A pensionarilor famelici care din nou nu își mai pot plăti întreținerea, acum dublă? A exploziei șomajului? A scăderii dramatice și universale a puterii de cumpărare? Voi ce credeți?

Personal, singurul lucru pe care îl cred e că trebuie și trebuia făcut ceva ca avalanșa intenațională să nu ne înghită. Din păcate nu prea văd aceeași preocupare și la puternicii zilei.

Cursul leului se prăbușește. Stop. Basescu vrea imaculați pentru portofoliul justiției. Stop. Deficitul balanței de plăți crește amețitor. Stop. Băsescu o caută pe Norica la dosare. Stop. Romanii se luptă cu nămeții și drumurile. Stop. Băsescu se luptă cu mogulii. Stop. Întreținerea va veni luna viitoare 8 milioane la trei camere. Stop. Pe Băsescu îl doare de uninominal. Stop. Gazele se vor scumpi cu 70%. Stop. Băsescu îl sună disperat pe Tariceanu să vorbească despre numiri. Stop. Ziarele scriu despre cazuri de corupție ale PD-L. Stop. Basescu da semnalul reînceperii telejustitiei pentru greii care nu sunt în PD-L. Stop. Bursa scade. Stop. Băsescu mărită cu sila partide, și face din socialiști populari care se intitulează liberali. Stop. Economia nu mai duduie. Stop. Basescu duduie. Stop.Basescu, stop! Stop!

Iarăși, am fost tras la de urechi că nu mai scriu. Desigur, la mijloc e și lehametea, sentimentul peștelui care se zbate pe uscat etc. Însă mai e ceva. Nu am mai comentat în ultima perioadă actualitatea pentru că nu vreau să mă transform într-un complice la un set de discuții lansate de la Cotroceni și a căror perpetuare slujește înainte de toate pe Băsescu. Pur si simplu nu am chef ca Basescu să își facă jocul de imagine pe cheltuiala mea de timp.

Ziele acestea agenda publică este dominată de refuzul lui Băsescu de a numi ministrul justiției. Închipuiți-vă ce s-ar fi discutat dacă nu ar fi existat mișcarea frenetică de glezne cu numirea Noricăi. Subiectul care ar fi ținut capul de afiș ar fi fost cel din paginile Gardianului - al convorbirilor declasificate între Nastasiu și Hayssam, și al existenței și naturii legăturilor între acesta din urmă și șeful statului. O astfel de discuție ar fi alimentat cele mai negre banuieli și cele mai corozive analize. Indiferent ce pot proba ”beyond a reasonable doubt” cele publicate în Gardianul sau ce ar mai putea să iasă la iveală odată cu săpăturile inerente în astfel de situații, tocarea măruntă pe televiziuni și prin ziare a subiectului, atragerea oamenilor politici în discuție și forțarea unui răspuns instituțional ar fi fost un cataclism pentru Basescu. Acesta ar fi fost pus pus să se justifice, să respingă variile scenarii iar imaginea sa ar fi suferit daune ireparabile.

Așa, subiectul a fost forțat pe o poziție accesorie, iar Basescu se scaldă în apele favorite, de unde va ieși indemn, dacă nu avantajat prin replicarea discursului său în presă. Nu mai scriu pentru ca nu vreau sa fiu transformat in carne de tun pentru propaganda prezidențială, alături de presa, comentatori si bloggeri, care se reped orbeste pe agenda publica aruncata de la Cotroceni. Prefer sa păstrez distanta, decât să particip prin comentariile mele la un exercițiu bine uns, iar pentru puținul pe care îl pot face în colțul meu de Internet să îl dejoc îmi e prea lehamite să insist.

Uneori lucrurile importante nu se văd cu ochiul liber și își duc viața discret în fundal. De pilda, pentru a vedea amprentele, criminaliștii utilizează un soi de pudră fină pe care o presară peste obiectele de la locul faptei. Cred că zăpada din aceste zile a jucat același rol. Ea a pus în lumină rezultatul luării în mână a treburilor țării de către cei care au fost la putere de ceva vreme, fie la nivel național fie la nivel local.

Care sunt rezultatele? Un haos total. Avioanele se ciocnesc pe piste de aterizaj cu mașini uitate acolo, responsabilii pe la instituții nu sunt numiți cu lunile din râcă politică iar cine are neșansa să interacționeze cu nepoții și amantele din administrație se poate ”bucura” de cel mai kafkian absurd birocratic și cea mai desăvârșită incomptență. Creșeterea economică se dezumflă amețitor, distanța între ce importăm și ce exportăm crește cu miliard după miliard, tinerii pleacă să culeagă căpșuni iar bătrânii își tratează problemele cardiovasculare alergând cu rețeta în mână din farmacie în farmacie după ”compensate”. România se împuținează, se urâțește și se transformă într-o fiertură haotică de zoaie, peste care tartorul de la Cotroceni toarnă , amestecându bulionul la foc mic, calomnie și demagogie sforăitoare.

A fost nevoie, după câteva ierni mai calde decât normalul, ca peste România să se aștearnă o ninsoare cu nimic excepțională pentru ca relieful situației de dezorganizare din țară să devină vizibil, măcar pe ici pe colo. Oamenii sunt lăsați, în nepăsare, sa stea zeci de ore pe aeroporturi pur și simplu pentru că se poate; Bucureștiul este îngropat într-un morman de zăpadă neevacuabilă pe care șoferii o mută cu lopata de colo colo și înapoi, ca să intre fie ca să iasă din parcare, pe bulevarde de trei benzi se circulă , ca melcul, după câteva zile pe o bandă; transportul în comun a fost anihilat iar până la alimentară îți rupi capul pe ghețușul pe care nimeni nu a aruncat o mână de nisip. Ca o cireașă pe tort, aștept lunea, când Bucureștiul se va popula cu oamenii veniți din vacanță, iar dacă vremea nu va face minuni, lucrurile în acest oraș, devenit pur și simplu invivabil, se vor bloca.

Plătim zilele astea faptul că am mușcat mai mulți decât trebuie la cuvintele goale ale unor politruci găunoși. Electoratul român s-a comportat ca o tânără fraieră căreia un golan îi vorbește despre cinste, fidelitate și iubire pentru ca după aceea să tragă ponoasele. Mă întreb dacă scumpii noștri connaționali se vor lăsa abuzați și la următorul scrutin din dragoste pentru cuvinte mari. Habar n-am, orice e posibil. România e o țară care nu a încetat niciodată să mă dezamăgească. Până una alta trăiesc într-un loc urât care nu mai funcționează. Regret că nu am emigrat când am putut.

Se încheie 2007, un an relativ sinuos în ce mă privește, în care a trebuit să fac o echilibristica permanenta între munca pe care îmi place să o fac și muncile care mă ajută să mă întrețin realmente. A fost un an aglomerat și sărac din punct de vedere financiar, dar nici nu mă așteptam la altceva. Însă negocierea asta, nu întotdeauna plăcută, nu a fost totul.

Trăgând linia pot să constat că am avut parte totuși de un an mai degrabă frumos, pentru că a fost senin și pentru că mi-a permis totuși să fac tot felul de lucruri la care țin. Ca și în ultimii ani, de când m-am retras din viața burgheză și confortul său gol, am stat cu spatele la lume și mi-am văzut de ce îmi place. Asta mi-a adus și satisfacțiile, câte au fost. Am citit, am mai scris câte ceva și cu ultimii bani, ignorând foarte multe ”nu se poate” de la oameni comozi, am călătorit cam 15.000 de km. Altfel spus, am căscat gura la lume din plin și prin toate mijloacele care mi-au stat la dispoziție. Pe mine viața asta contemplativă mă face fericit.

Vă doresc și vouă să fiți fericiți, oricum vă alcătuiți existența.

La mulți ani!

Preiau leapsa de la Mihnea Georgescu pe aceasta tema.

Oamenii au posibilitatea sa devina dependenti practic de orice. Știm cu totii câte lucruri interesante pot deveni subiectul unui comportament adictiv - de la anumite jocuri care ucid prin extenuare chinezi în Internet-cafe-uri din orașe miniere, pana la mall-urile care fac sa se simta bine milioane de burgheze devenite, din motive pe care doar neomarxistul si psihanalistul familiei le stie, cumparatoare compulsive. In plus dependenta de blog se pare ca nu e doar un fenomen teoretic. Din ce am citit și eu învârtindu-mă prin ”blogosfera”, am vazut nenumarate postari gen, ”Salut lume, nick-ul meu e Vasile și bloghez, deci exist. Sunt pierdut!”.

Personal cred că nu sunt în populația cu risc crescut de a dezvolta o astfel de dependența, cel puțin atâta vreme cât sunt tras de urechi cum că scriu cam rar. Centrul de gravitație al existenței mele este în mod cert plasat într-o alta zona, iar asta face sa îmi iasa din atenție blog-ul pe perioade destul de lungi. Multă vreme nici nu am avut vreun apetit pentru scrisul pe Internet, deși cred ca am fost bătut cam doi ani al cap de amici să îmi fac blog . Foarte puține lucruri mă fac sa îmi ies din pătrățica mea autarhică, așa că nu întotdeauna simt nevoia să spun ceva cuiva. De obicei scriu când sunt întrebat, când pot să satisfac curiozitatea cuiva, când mă provoacă o știre de prin ziar etc, adică în situațiile în care tastarea mea poate deveni utilă cuiva. Exercițiul scrisului pe blog în sine mă cam lasă rece.