diogenecainele

Ma uit la televizor si am senzatia ca Romania se intoarce in timp. Pe ecran defilează scene desprinse parca din relatarile bunicului meu despre alegerile interbelice. Se vorbeste insistent de bani, cum comunele noastre pot fi cumparate la un pret modic pentru orice speculator imobiliar. Stiu, s-au mai cumparat voturi cu bani după ‘90. Insa acum fenomenul a căpătat proporții care l-au propulsat pe ecranele televizoarelor si il fac subiectul cel mai comentat de tot felul de oameni pe care accidentele biografice i-au facut analisti politici. Deja avem doua scrutine anulate iar media este perplexa in fata maselor de manevra plimbate cu entuziasm mercenar prin sate ca niciodata. Se cauta o cauza pentru acest spectacol, in care masinaria democratica este redus la maimutareala sa venala.

Daca e de cautat un fenomen care sa explice hidosenia televizata din acest moment el nu poate fi decat polarizarea sociala care a acompaniat cresterea economica din ultimii ani. Beneficiile nu s-au distribuit egal, din varii cauze, pornind de la cota unica de impozitare pana la lipsa practic a oricaror politici sociale active si masive pentru clasele defavorizate- fie ei tarani, romi, oameni cantonati cronic la un venit minim legal sau mai stiu eu ce categorii mai putin vizibile zilele astea . Romania s-a impartit intre foarte putini bogati si foarte multi saraci. Asta face ca pentru unii cateva sute de euro să li se para o suma suficient de motivanta pentru a se transforma intr-o masa de manevra. Lor li se adauga cei cativa superbogati prin comparatie, care isi pot permite sa cumpere jumatate de sat, asa incat sa se aleaga cine trebuie. O Romanie in care decalajele ar fi fost mai mici, ar fi fost una in care cu certitudine astfel de scene ar fi fost mult mai greu posibile, deoarece pentru niste oameni mai prosperi acele sume si-ar fi pierdut atractivitatea care ii trimite chiar in infractiune iar pe de alta parte sumele la dispozitia unei elite subtiri ar fi fost mult mai mici.

Romania are de ales acum, insa la un nivel mai adanc decat un simplu scrutin local. Ea poate continua pe aceeasi spirala infernala, care conduce la o distributie a bogatiei de tip sud-american si coruptia politica aferenta, ce consolideaza puterea acestor cativa si posibilitatea lor de acumulare. Langa el exista un model egalitar practicat in tarile nordice, unde astfel de fenomene sunt de neintalnit. Nu sunt naiv. De acestia din urma ne separa o falie care ne lasa de partea tarilor care ajung sa fie dominate de cate un caudillo colorat, ascuns in spatele a cate un discurs fatarnic. Insa spun ca merita sa ne gandim la asta, si nu sa vanam tot felul de cai verzi pe pereti cu care ne umplu agenda unii si altii.

Au mai ramas 15 zile de campanie pana la primul tur de scrutin. Pe piata s-au aruncat tot felul de sondaje, cu cifre extrem de diferite. Diferente sunt de 10-15 procente de la sondaj la sondaj, ceea ce inacceptabil dpdv profesional. Însă oricat de imprecise cifrele, putem extrage un tablou general. Ce stim sigur?

Scorul cel mai mare in aceste sondaje il are Sorin Oprescu. Oprescu sosea in campanie ca personajul cu cea mai mare notorietate si profilul cel mai consistent, iar ceea ce sociologii/psihologii numesc “exposure effect” , care face oamenii sa prefere produsele sau candidatii cunoscuti, ii ofereaun un headstart consistent. In conditii normale insa asta nu l-ar fi transformat nici macar in favorit. Insa ca si Basescu la prezidentiale, Oprescu a beneficiat de un accident imprevizibil, ba chiar de mai mult: ca si in 2004, biroul electoral si-a dat cu stangul in dreptul. Asta i-a oferit un bonus emotional capabil sa genereze chiar un soi de “landslide” in intentia de vot. In plus fata de Basescu, cadoul catre Oprescu a fost o expunere media de care altfel ar fi fost lipsit cu aproape cu desavarsire. Ba chiar avem de a face cu o expunere uriasa, de care niciunul din contracandidati nu a beneficiat (daca un om cu date de audienta ar sta sa calculeze GRP-ul pe bucuresteni, pariez ca ar ajunge la cateva mii de puncte), si culmea intr-un moment cheie al campaniei.

Pe de alta parte, neavand bani ( nici echipa, nici “surrogate speakers” care sa replice si sa ii vorbeasca pentru el etc) iar mesajul ajungandu-i la saturatie in perioada cand a facut prima pagina a media, resursele de crestere ale lui Oprescu sunt , ceteris paribus, inexistente. Este de asteptat ca Oprescu sa scada, in principal sub asaltul campaniilor contracandidatilor. Ramane de vazut cat. Asta depinde doar de campaniile contracandidatilor. Desi am auzit prin presa imbecilitatea, atribuita unor specialisti, ca in campanie nu se intampla nimic, tin sa precizez ca literatura de specialitate citeaza , dimpotriva, “low involvment local elections” ca tipul de alegeri unde publicitatea electorala are efectul maxim, iar alegerile din Bucuresti se subsumeaza bine acestui tip. De asemenea, ultimele doua saptamani sunt cela in care in campanii se trage cel mai tare.

Urmeaza un puton de challengeri. Cu exceptia lui Orban, campaniile sunt slabe. Orban pare sa se fi adaptat ceva mai bine profilului bucuresteanului, si duce o campanie creativa. Fondurile par de asemenea pe masura. La fel de ample par fondurile si in cazul lui Blaga, insa campania este absolut terna. In cazul sau nici persoana/persona/prezenta publica a candidatului nu aduce niciun soi de plusvaloare din punctul de vedere al campaniei, nici mijloacele folosite nu stralucesc. La volumul sau, este posibil ca si mesajul PD-L sa fi atins saturatia.

In fine, urmeaza campania lui Diaconescu, care e saraca din punctul de vedere al mijloacelor folosite, si neinspirata ca strategie si materiale. Diaconescu care ar putea sa faca treaba bine si ar putea deveni si un personaj care sa capteze masiv simpatie, in orice cursa electorale. El are insa un handicap: rezerva. Asta, dincolo de notorietatea numelui, il face putin cunoscut ca persoana votantilor. Este un element care ii scade din credibilitate si capacitatea de a se demarca la capitolul incredere. In plus, campania sa (plicticoasa de altfel) sufera de o eroare de coordonare fundamentala, chiar de manual (cine e interesat ii dau si referinte bibliografice): a iesit la atac inainte de a se fi prezentat realmente.

Cam asta e tabloul la mijlocul campaniei. Nu vreau sa trag nicio concluzie despre ce se va intampla la urne, pentru ca lucrurile se pot schimba amplu. Vom trai si vom vedea.

Una din marile realizari ale guvernarii de dupa 2004 a fost sa introduca Romania in constiinta europeana.  Ce-i drept nu cum ne-am fi dorit atunci cand ne plangeam ca Eminescu, Grigorescu si branza de burduf nu sunt cunoscute, ci prin furt, crima si viol. Cu ceva vreme in urma, Mailat se lansa pe firmamentul lasat liber de Terente si Ramaru, bagand frica in gospodinele din peninsula si nervozitate in romanii de pe aici si de pe acolo. Dupa ce fenomenului Mailat a fiert bine in suc propriu ani si la 6 luni dupa explozie , Guvernul il trimite pe ministrul David la Roma cu pachetul de masuri in traista, ca poate poate va indulci guvernul fascistoid pe care cutitele boschetarilor de export l-au adus la putere. Trecand peste hazul negru al reactiei demne de bancurile cu broaste testoase,  ramane o mirare adanca pe care trebuie sa o aiba orice om sanatos la cap. Exista ceva care se poate face acum si nu se putea face in urma cu un an-doi sau chiar trei? De ce nu s-a facut atunci, asa incat fenomenul sa fie tinut in frau, si sa nu ajungem noi oamenii obisnuiti sa tragem ponoasele? (BTW, cine vrea sa afle cum este sa fii un paria tratat cu scarba ii recomand sa isi faca vacanta in Italia.). Raspunsul la intrebarile astea vine de la sine, si arata cam cat a fost guvernata aceasta tara de PD-istii si PNL-istii cu ochiul mai degraba la sondaje decat la problemele reale.  Acum, chiar daca sa spunem David pocneste fenomenul Mailat fix in moalele capului, cata valoare mai are ce va face el la Roma, dupa ce spectrul criminalului roman a facut ravagii prin multimea peninsulara? Probabil ne vor trebui cateva zeci de ani de eforturi intense ca amintirea lui Mailat sa se stearga, si in sfarsit sa fim cunoscuti si prin altceva. Cam asta e mostenirea cu care ne lasa acesti ultimi ani de guvernare. Orice ni s-ar fi promis sau ni se va promite, face oare?

Oprescu este ultima victima a unei politci paguboase de marginalizare care facea ravagii pană de curând în PSD. L-as compara cu unul dintre acei soldați care este împușcat de cine stie ce zelot după ce armistițiul pare a fi fost semnat. Nu vreau să comentez cât de solida ar fi fost poziția unui Vanghelie în vârful filialei Bucuresti cu Oprescu primar, sau cât de mult exercițiu politic i-ar mai fi fost necesar lui Geoană pentru a trata cu succes cu oameni care se țin țeapăn pe propriile picioare, precum același Oprescu. Personal sunt dispus sa pun în paranteze aceste lucruri. Tot ce vă voi spune este că aș fi vrut ca Oprescu să fie candidatul PSD la Primăria Capitalei, însă în condițiile de față nu îl voi vota.

Problema stă în felul următor:

În primul rând, nu am niciun motiv sa nu il votez pe Diaconescu. Cristian Diaconescu este unul dintre oamenii pe care îi stimez cel mai mult din PSD, iar dacă îl vedeam în una dintre cele mai înalte funcții în stat, cu atât mai mult îl văd un bun primar al Bucurestilor.

În al doilea rând, de ce nu pot vota în acest moment Oprescu? Stânga va reuși să câștige Primăria Bucrureștiului în măsura în care va avea un candidat în turul doi. Cu electoratul împărțit , nu sunt sigur că accesul în această fază mai este asigurat. Pentru victoria stângii raționamenul impune un vot strategic, în care candidatul cel mai bine plasat să fie favorizat. Care va fi acesta? Aici, nu stiu de unde va face rost Oprescu de bani de campanie, iar dacă partidul nu și-a făcut datoria cum trebuie față de el când a pierdut în trecut la mustață alegerile, nu știu cum va reuși să se descurce fără sprijinul PSD. De asemenea nu vad cum ar putea capta mai multe voturi ca Diaconescu, astfel încât să intre în locul său în trurul II. Ce l-ar face în fond, comparativ, mai recomandabil în ochii bucurestenilor?(Iar aici este nevoie de un argument puternic, ce să permită o detașare). A miza prin urmare pe Oprescu este un gest irațional.

Personajele tragice sfârșesc cel mai adesea prin a muri, fie și cu panaș. Ele sunt un drum închis. Le iubim și ne umplu de admirație, însă folosul unui astfel de spectacol nu este prea pământean. Partidele și candidații sunt însă din alt registru, unul pragmatic. Ele sunt instrumente prin intermediul cărora promovăm politici și eventual scopuri nobile. Pot înțelege nedreptatea făcută lui Oprescu, însă judecând la rece , realizez că nu pot face lumea asta mai bună decât prin pragmatism, inclusiv la vot.

Așa că deși cred ca Sorin Oprescu ar fi trebuit să fie candidatul PSD la primaria Capitalei, voi vota totuși Cristian Diaconescu.

Simpla poziție pentru Năstase de redactor al unei oferte electorale respiră artificialitate. Cel puțin mie mi se pare un soi de Elba politică, în care este exilat un personaj a cărui prezență nu poate să nu însemne ceva. Este o funcție creată pentru o persoană de care e imoral și contraproductiv să te lepezi, dar de care unii se tem, tocmai pentru că are capacitatea de a se impune politic. Funcția respectivă reprezintă un soi de recunoaștere a evidentului - capacitatea politică a lui Năstase - urmată de o amputare a tuturor pârghiilor prin care aceasta se poate exprima.

Alegerea în funcția de președinte al Consiliului Național ar însemna semnul concret al unei schimbări de macaz în direcția onestităţii și dorinței reale de a aduce procente partidului. Prin departamentele și atribuțiile pe care rolul de președinte al Consiliului Național i le pune la dispoziție, capacitățile lui Năstase vor putea să fie puse realmente la lucru. În caz contrar, simpla sa menținere în calitate de redactor al unor documente de ofertă electorală riscă să lase totul la nivelul unui exercițiu steril de salon, prin care PSD-ul nu realizează nimic, asta doar pentru a păstra niște aparențe utile unora. Dacă nu i se vor da instrumente prin care să determine varii structuri ale PSD să implementeze această ofertă, să monitorizeze implementarea sa etc totul se va duce pe apa sâmbetei. Sau vă închipuți că Năstase îi va strânge pe cei care au varii pârghii în mână și le va face învățământ politic? E cel puțin ineficient, dacă nu ridicol. PSD are nevoie urgentă de efectul competențelor lui Năstase, efect care nu va fi simțit decât dacă i se vor acorda pârghii reale în PSD.

Desigur, nimeni nu e naiv să creadă că această situație este cauzată de altceva decât de jocul forțelor în interiorul PSD și că până la urmă reglarea echilibrului dintre ele va fi elementul decisiv. Însă aceasta e un argument foarte puternic pentru alegerea lui Năstase în această poziție. Atâta vreme cât nu se va găsi un echilibru între diferitele orientări, clivajul din interiorul PSD nu va fi rezolvat, iar PSD va avea o identitate confuză, care nu va atrage entuziasmul nimănui. Să ne amintim, rezultatul de la europarlamentare a arătat - prin structura celor care au ieșit la vot și au votat stânga - că PSD se reazemă pe un electorat format din simpatizanții ”vechii gărzi”, iar politica de marginalizare a acesteia din ultimii ani a fost un eșec răsunător, neaducând noi votanți și aruncând în picaj cifrele PSD din sondaje. Un ”nu” spus acestei orientări înseamnă un ”nu” spus acestui electorat. Consecința: pierderea soclului stabil care face acest partid să există. Rezultatul este previzibil - pierderea interesului acestui segment pentru PSD, vria încrederii în PSD, și incapacitatea de a adăuga pe acest fundament ce se va surpa noi procente care să aducă PSD la guvernare. Mai departe, în următorii ani, PSD va fi pus în incapacitatea principială de a atrage încrederea unui electorat din alte categorii. Aceștia din urmă nu își vor pune niciodată votul într-un partid hemoragic, în pierdere accentuată de încredere. Există un fenomen de sociologie electorală binecunoscut, care spune că oamenii tind să meargă, gregar, acolo unde văd pe ceilalți că și-au plasat încrederea. Acest fenomen ar putea însemna sfârșitul PSD, în termenul reprezentat chiar de un singur ciclu electoral.

Năstase, când i s-au dat lucrurile pe mână, a știut să conserve acest electorat ”tradițional” și, în plus, să atragă alte categorii, câștigând parlamentarele din 2004, în condițiile în care era PSD avea statutul neprielnic din punct de vedere electoral de partid la guvernare. Care este opțiunea benefică pentru PSD este prin urmare un lucru evident.

V-as vorbi despre primitivitatea discursului politic, cliseu, flasnetizare etc. Însă cred ca e și mai bine să vă sugerez să vă și amuzați, transformând în ceva vesel ce e deja pe mine mă plictiseste până la greață. Vă propun să jucați un nou joc de societate, pe care l-aș intitula ”Bingo Băsescu”. Pentru aceasta confectionati mai multe bilete, pe care scrieti, să spunem 7 cuvinte/expresii, luate aleator din următoarea listă:

Romania români
constitutie constitutional
”grupuri de interese” moguli
transpartinic 322
PSD PNL
Tariceanu Iliescu
Patriciu Voiculescu
Curtea Constitutionala uninominal
votat legitimitate
Securitatea securitate
imoral Marea Neagră
reforma clasei politice coruptie
național popor

Lista poate fi completata cu alte cateva sintagme zbârnâintoare și cuvinte mari, dragi lui Băsescu , apte de a fi mobilizate în discursurile politicianiste cele mai găunoase, dar care pe moment mie îmi scapă.

Jocul constă să vă strângeți la o bere, si sa urmăriți interventiile televizate ale lui Băsescu, cu bilețelele în mână. Fiecare jucător va bifa cuvânt cu cuvânt, pe biletul său, apariția cuvintelor magice în discursul lui Băsescu. Primul care le bifează pe toate strigă ”Bingo”, si va fi premiat. Premiile adecvate pot include un număr prăfuit din Scânteia din 1958, găsit prin pod pe la bunici, o călătorie de câtiva km cu taxiul prin Bucuresti, când câștigătorul are jumătate de zi liberă-liberă, dacă aveți mai mulți bani contravaloarea facturii la gaze pe câteva zile, sau alte premii strâns legate de acest gen de discurs.

TIP: Pentru a crea bilete dificile și deci suspans, puteti introduce in biletul cate unui nenorocos ”PIB”, ”crestere economica” sau ”deficit comercial”, sintagme care va asigur că vor fi greu de bifat.

Lui Mitrea și Năstase li s-au dat o serie de atribuții în raport cu campania electorală. Presa nu e lamurită ce înseamna asta. Nici nu prea are cum, pentru ca înca întinderea puterii/responsabilității nu cred că s-a stabilit. Ca orice gest al PSD în epoca Geoana , aceasta masură suferă de o ambiguitate pernicioasă. Nu are cred rost să insist în detaliu asupra faptului că asta e departe de a transmite un mesaj puternic, că lasă loc speculațiilor, că așa elementele de imagine scapa de sub controlul emitentului etc. Pe scurt, se cere substanțierea acestui gest de reabilitare cu chestiuni concrete, și mai ales cu atribuții care să aibă un real impact asupra direcției PSD, astfel încât utilitatea acestor roluri noi create să nu fie afectată de incertitudine.

Prin urmare sub aceste etichete trebuie să se așeze atribuții executive cât mai largi și care să fie făcute cât mai publice. Numai astfel care să fie înțelese și care să dea pozițiilor ocupate de acești doi grei ai partidului o consistență reală, scoțându-le din sfera exercițiilor gratuite. În caz contrar PSD va pierde iar la capitolul credibilitate, ca să nu mai vorbesc că nu își va atinge obiectivul declarat de a folosi capacitățile greilor săi. Desigur, sezonul rearanjărilor în partid nu s-a încheiat. Mai există de pildă chestiunea președinției Consiliului Național. Însă oricare ar fi calea luată, cred că se impun gesturi suplimentare.

Numai astfel PSD va putea da mesajul de organism solid și coerent, dat în urmă cu câțiva ani și în care și-au pus speranța milioane de români, mesaj cu atât mai important în aceste vremuri de dezagregare portocalie. Capacitatea de a acționa corent este singurul atribut recunoscut al PSD și , după 3 ani de nerealizări mărețe, singurul element credibil ce îl recomandă (desigur, alături de greșelile adversarilor, dacă se pricep să le exploateze). Reactivarea celor doi - care reprezintă poate cele mai solide garanții cu privire la eficiența PSD - este desigur un lucru pozitiv. Este important acum ca această jumătate de pas înainte să fie transformată într-o mișcare cu impact, și nu să se întoarcă împotriva partidului prin ambiguitate, năruind ultima fărâmă din imaginea de coerență pe care cândva guvernarea Năstase a reușit să o impună pentru PSD.