Arhiva pentru iunie, 2008

05
Iun
08

A doua Romanie, cea sluta

Ma uit la televizor si am senzatia ca Romania se intoarce in timp. Pe ecran defilează scene desprinse parca din relatarile bunicului meu despre alegerile interbelice. Se vorbeste insistent de bani, cum comunele noastre pot fi cumparate la un pret modic pentru orice speculator imobiliar. Stiu, s-au mai cumparat voturi cu bani după ‘90. Insa acum fenomenul a căpătat proporții care l-au propulsat pe ecranele televizoarelor si il fac subiectul cel mai comentat de tot felul de oameni pe care accidentele biografice i-au facut analisti politici. Deja avem doua scrutine anulate iar media este perplexa in fata maselor de manevra plimbate cu entuziasm mercenar prin sate ca niciodata. Se cauta o cauza pentru acest spectacol, in care masinaria democratica este redus la maimutareala sa venala.

Daca e de cautat un fenomen care sa explice hidosenia televizata din acest moment el nu poate fi decat polarizarea sociala care a acompaniat cresterea economica din ultimii ani. Beneficiile nu s-au distribuit egal, din varii cauze, pornind de la cota unica de impozitare pana la lipsa practic a oricaror politici sociale active si masive pentru clasele defavorizate- fie ei tarani, romi, oameni cantonati cronic la un venit minim legal sau mai stiu eu ce categorii mai putin vizibile zilele astea . Romania s-a impartit intre foarte putini bogati si foarte multi saraci. Asta face ca pentru unii cateva sute de euro să li se para o suma suficient de motivanta pentru a se transforma intr-o masa de manevra. Lor li se adauga cei cativa superbogati prin comparatie, care isi pot permite sa cumpere jumatate de sat, asa incat sa se aleaga cine trebuie. O Romanie in care decalajele ar fi fost mai mici, ar fi fost una in care cu certitudine astfel de scene ar fi fost mult mai greu posibile, deoarece pentru niste oameni mai prosperi acele sume si-ar fi pierdut atractivitatea care ii trimite chiar in infractiune iar pe de alta parte sumele la dispozitia unei elite subtiri ar fi fost mult mai mici.

Romania are de ales acum, insa la un nivel mai adanc decat un simplu scrutin local. Ea poate continua pe aceeasi spirala infernala, care conduce la o distributie a bogatiei de tip sud-american si coruptia politica aferenta, ce consolideaza puterea acestor cativa si posibilitatea lor de acumulare. Langa el exista un model egalitar practicat in tarile nordice, unde astfel de fenomene sunt de neintalnit. Nu sunt naiv. De acestia din urma ne separa o falie care ne lasa de partea tarilor care ajung sa fie dominate de cate un caudillo colorat, ascuns in spatele a cate un discurs fatarnic. Insa spun ca merita sa ne gandim la asta, si nu sa vanam tot felul de cai verzi pe pereti cu care ne umplu agenda unii si altii.