diogenecainele

Au mai ramas 15 zile de campanie pana la primul tur de scrutin. Pe piata s-au aruncat tot felul de sondaje, cu cifre extrem de diferite. Diferente sunt de 10-15 procente de la sondaj la sondaj, ceea ce inacceptabil dpdv profesional. Însă oricat de imprecise cifrele, putem extrage un tablou general. Ce stim sigur?

Scorul cel mai mare in aceste sondaje il are Sorin Oprescu. Oprescu sosea in campanie ca personajul cu cea mai mare notorietate si profilul cel mai consistent, iar ceea ce sociologii/psihologii numesc “exposure effect” , care face oamenii sa prefere produsele sau candidatii cunoscuti, ii ofereaun un headstart consistent. In conditii normale insa asta nu l-ar fi transformat nici macar in favorit. Insa ca si Basescu la prezidentiale, Oprescu a beneficiat de un accident imprevizibil, ba chiar de mai mult: ca si in 2004, biroul electoral si-a dat cu stangul in dreptul. Asta i-a oferit un bonus emotional capabil sa genereze chiar un soi de “landslide” in intentia de vot. In plus fata de Basescu, cadoul catre Oprescu a fost o expunere media de care altfel ar fi fost lipsit cu aproape cu desavarsire. Ba chiar avem de a face cu o expunere uriasa, de care niciunul din contracandidati nu a beneficiat (daca un om cu date de audienta ar sta sa calculeze GRP-ul pe bucuresteni, pariez ca ar ajunge la cateva mii de puncte), si culmea intr-un moment cheie al campaniei.

Pe de alta parte, neavand bani ( nici echipa, nici “surrogate speakers” care sa replice si sa ii vorbeasca pentru el etc) iar mesajul ajungandu-i la saturatie in perioada cand a facut prima pagina a media, resursele de crestere ale lui Oprescu sunt , ceteris paribus, inexistente. Este de asteptat ca Oprescu sa scada, in principal sub asaltul campaniilor contracandidatilor. Ramane de vazut cat. Asta depinde doar de campaniile contracandidatilor. Desi am auzit prin presa imbecilitatea, atribuita unor specialisti, ca in campanie nu se intampla nimic, tin sa precizez ca literatura de specialitate citeaza , dimpotriva, “low involvment local elections” ca tipul de alegeri unde publicitatea electorala are efectul maxim, iar alegerile din Bucuresti se subsumeaza bine acestui tip. De asemenea, ultimele doua saptamani sunt cela in care in campanii se trage cel mai tare.

Urmeaza un puton de challengeri. Cu exceptia lui Orban, campaniile sunt slabe. Orban pare sa se fi adaptat ceva mai bine profilului bucuresteanului, si duce o campanie creativa. Fondurile par de asemenea pe masura. La fel de ample par fondurile si in cazul lui Blaga, insa campania este absolut terna. In cazul sau nici persoana/persona/prezenta publica a candidatului nu aduce niciun soi de plusvaloare din punctul de vedere al campaniei, nici mijloacele folosite nu stralucesc. La volumul sau, este posibil ca si mesajul PD-L sa fi atins saturatia.

In fine, urmeaza campania lui Diaconescu, care e saraca din punctul de vedere al mijloacelor folosite, si neinspirata ca strategie si materiale. Diaconescu care ar putea sa faca treaba bine si ar putea deveni si un personaj care sa capteze masiv simpatie, in orice cursa electorale. El are insa un handicap: rezerva. Asta, dincolo de notorietatea numelui, il face putin cunoscut ca persoana votantilor. Este un element care ii scade din credibilitate si capacitatea de a se demarca la capitolul incredere. In plus, campania sa (plicticoasa de altfel) sufera de o eroare de coordonare fundamentala, chiar de manual (cine e interesat ii dau si referinte bibliografice): a iesit la atac inainte de a se fi prezentat realmente.

Cam asta e tabloul la mijlocul campaniei. Nu vreau sa trag nicio concluzie despre ce se va intampla la urne, pentru ca lucrurile se pot schimba amplu. Vom trai si vom vedea.

Una din marile realizari ale guvernarii de dupa 2004 a fost sa introduca Romania in constiinta europeana.  Ce-i drept nu cum ne-am fi dorit atunci cand ne plangeam ca Eminescu, Grigorescu si branza de burduf nu sunt cunoscute, ci prin furt, crima si viol. Cu ceva vreme in urma, Mailat se lansa pe firmamentul lasat liber de Terente si Ramaru, bagand frica in gospodinele din peninsula si nervozitate in romanii de pe aici si de pe acolo. Dupa ce fenomenului Mailat a fiert bine in suc propriu ani si la 6 luni dupa explozie , Guvernul il trimite pe ministrul David la Roma cu pachetul de masuri in traista, ca poate poate va indulci guvernul fascistoid pe care cutitele boschetarilor de export l-au adus la putere. Trecand peste hazul negru al reactiei demne de bancurile cu broaste testoase,  ramane o mirare adanca pe care trebuie sa o aiba orice om sanatos la cap. Exista ceva care se poate face acum si nu se putea face in urma cu un an-doi sau chiar trei? De ce nu s-a facut atunci, asa incat fenomenul sa fie tinut in frau, si sa nu ajungem noi oamenii obisnuiti sa tragem ponoasele? (BTW, cine vrea sa afle cum este sa fii un paria tratat cu scarba ii recomand sa isi faca vacanta in Italia.). Raspunsul la intrebarile astea vine de la sine, si arata cam cat a fost guvernata aceasta tara de PD-istii si PNL-istii cu ochiul mai degraba la sondaje decat la problemele reale.  Acum, chiar daca sa spunem David pocneste fenomenul Mailat fix in moalele capului, cata valoare mai are ce va face el la Roma, dupa ce spectrul criminalului roman a facut ravagii prin multimea peninsulara? Probabil ne vor trebui cateva zeci de ani de eforturi intense ca amintirea lui Mailat sa se stearga, si in sfarsit sa fim cunoscuti si prin altceva. Cam asta e mostenirea cu care ne lasa acesti ultimi ani de guvernare. Orice ni s-ar fi promis sau ni se va promite, face oare?