diogenecainele

The hungry pig strikes again

ianuarie 22, 2008 · 2 Comments

În 2000 imaginea care a ajuns să caracterizeze Convenția Democratică era acea a porcilor din crescătorii care rodeau flămânzi barele cuștilor. Au urmat niște ani mai buni, și ,deși după cei 8% din 2004, ritmul creșterii economice a fost permanent în declin, totuși lucrurile nu luaseră o turnură amenințătoare. Așa că , anesteziată de creșterea nivelului de trai, toată lumea se uita fericită și mulțumită la show-ul politic permanent de la TV.

Acum descoperim că ne-am păpat gâsca cu ouă de aur a creșterii economice. Am făcut totul pentru a ne da iluzia că trăim bine, și am deschis baierele pungii. Clasa de mijloc și-a administrat scurt în venă un 16% iar instituțiile de stat au tocat bani pe te miri ce. Am profitat cât s-a putut de economie, neobosindu-ne să o facem mai zdravănă. Acum România, la prima adiere geroasă pe piețele externe, se îndreaptă grăbită spre dezastru, pe același fond general de conflict steril și proastă gestionare a treburilor statului ca în anii cei mai negri ai guvernării CDR-iste. Leul e în picaj, bursa la fel, președintele e preocupat de hărțuirea Guvernul și viceversa, iar românii descoperă că ne ocolesc conductele cu gaz iar prețurile la termoficare explodează. Precum un avion rămas fără benzină și cu doi piloți bătăuși la comenzi, România dă semne că vrea să intre în vrie.

Până unde se va ajunge? Mă întreb care va fi imaginea cu care frații inamici din alianța D.A. vor intra în istorie, care vor fi performanțele acestui tandem. Va fi oare cea a insolvenților care au luat credite ipotecare în euro și care vor fi zvârliți afară din casă? Sau a dificultăților băncilor care nu mai pot să își recupereze banii de la aceștia? A pensionarilor famelici care din nou nu își mai pot plăti întreținerea, acum dublă? A exploziei șomajului? A scăderii dramatice și universale a puterii de cumpărare? Voi ce credeți?

Personal, singurul lucru pe care îl cred e că trebuie și trebuia făcut ceva ca avalanșa intenațională să nu ne înghită. Din păcate nu prea văd aceeași preocupare și la puternicii zilei.

Categories: Politice (varii)

2 responses so far ↓

  • UNGURU // ianuarie 25, 2008 at 4:47 pm

    CHE companieros Diogene,ce-mi place titlu de la acest articol,, The hungry(hunghery)pig strikes again ,, care tradus vine ,, Porcu de (foame)unguru face greva,miting, demonstratie , din nou HA HA HA ,dar la cite injurii am citit si am atras asupra mea ,acesta este un nimic ,apropos ce zici de bancurile mele? roninUNGURU

  • Velisar iancu // ianuarie 27, 2008 at 10:29 pm

    1) … “ba se (nu Base!) poate” , zice optimistul la afirmatia pesimistului, conform caruia mai rau de atata nu se poate. Celor invocati de tine nu le pasa decat de imaginea lor prezenta, prin care spera sa ajunga la guvernare, nicidecum de imaginea lor viitoare. Cat despre istorie…
    2) pt UNGURU: cred ca gazda a vrut sa spuna “strikes = loveste”

Leave a Comment