diogenecainele

De ce nu am scris zielele astea?

ianuarie 11, 2008 · 6 Comentarii

Iarăși, am fost tras la de urechi că nu mai scriu. Desigur, la mijloc e și lehametea, sentimentul peștelui care se zbate pe uscat etc. Însă mai e ceva. Nu am mai comentat în ultima perioadă actualitatea pentru că nu vreau să mă transform într-un complice la un set de discuții lansate de la Cotroceni și a căror perpetuare slujește înainte de toate pe Băsescu. Pur si simplu nu am chef ca Basescu să își facă jocul de imagine pe cheltuiala mea de timp.

Ziele acestea agenda publică este dominată de refuzul lui Băsescu de a numi ministrul justiției. Închipuiți-vă ce s-ar fi discutat dacă nu ar fi existat mișcarea frenetică de glezne cu numirea Noricăi. Subiectul care ar fi ținut capul de afiș ar fi fost cel din paginile Gardianului - al convorbirilor declasificate între Nastasiu și Hayssam, și al existenței și naturii legăturilor între acesta din urmă și șeful statului. O astfel de discuție ar fi alimentat cele mai negre banuieli și cele mai corozive analize. Indiferent ce pot proba ”beyond a reasonable doubt” cele publicate în Gardianul sau ce ar mai putea să iasă la iveală odată cu săpăturile inerente în astfel de situații, tocarea măruntă pe televiziuni și prin ziare a subiectului, atragerea oamenilor politici în discuție și forțarea unui răspuns instituțional ar fi fost un cataclism pentru Basescu. Acesta ar fi fost pus pus să se justifice, să respingă variile scenarii iar imaginea sa ar fi suferit daune ireparabile.

Așa, subiectul a fost forțat pe o poziție accesorie, iar Basescu se scaldă în apele favorite, de unde va ieși indemn, dacă nu avantajat prin replicarea discursului său în presă. Nu mai scriu pentru ca nu vreau sa fiu transformat in carne de tun pentru propaganda prezidențială, alături de presa, comentatori si bloggeri, care se reped orbeste pe agenda publica aruncata de la Cotroceni. Prefer sa păstrez distanta, decât să particip prin comentariile mele la un exercițiu bine uns, iar pentru puținul pe care îl pot face în colțul meu de Internet să îl dejoc îmi e prea lehamite să insist.

Categorii: Politice (varii)

6 raspunsuri so far ↓

Scrieti un comentariu