diogenecainele

În România e haos

ianuarie 4, 2008 · 10 Comentarii

Uneori lucrurile importante nu se văd cu ochiul liber și își duc viața discret în fundal. De pilda, pentru a vedea amprentele, criminaliștii utilizează un soi de pudră fină pe care o presară peste obiectele de la locul faptei. Cred că zăpada din aceste zile a jucat același rol. Ea a pus în lumină rezultatul luării în mână a treburilor țării de către cei care au fost la putere de ceva vreme, fie la nivel național fie la nivel local.

Care sunt rezultatele? Un haos total. Avioanele se ciocnesc pe piste de aterizaj cu mașini uitate acolo, responsabilii pe la instituții nu sunt numiți cu lunile din râcă politică iar cine are neșansa să interacționeze cu nepoții și amantele din administrație se poate ”bucura” de cel mai kafkian absurd birocratic și cea mai desăvârșită incomptență. Creșeterea economică se dezumflă amețitor, distanța între ce importăm și ce exportăm crește cu miliard după miliard, tinerii pleacă să culeagă căpșuni iar bătrânii își tratează problemele cardiovasculare alergând cu rețeta în mână din farmacie în farmacie după ”compensate”. România se împuținează, se urâțește și se transformă într-o fiertură haotică de zoaie, peste care tartorul de la Cotroceni toarnă , amestecându bulionul la foc mic, calomnie și demagogie sforăitoare.

A fost nevoie, după câteva ierni mai calde decât normalul, ca peste România să se aștearnă o ninsoare cu nimic excepțională pentru ca relieful situației de dezorganizare din țară să devină vizibil, măcar pe ici pe colo. Oamenii sunt lăsați, în nepăsare, sa stea zeci de ore pe aeroporturi pur și simplu pentru că se poate; Bucureștiul este îngropat într-un morman de zăpadă neevacuabilă pe care șoferii o mută cu lopata de colo colo și înapoi, ca să intre fie ca să iasă din parcare, pe bulevarde de trei benzi se circulă , ca melcul, după câteva zile pe o bandă; transportul în comun a fost anihilat iar până la alimentară îți rupi capul pe ghețușul pe care nimeni nu a aruncat o mână de nisip. Ca o cireașă pe tort, aștept lunea, când Bucureștiul se va popula cu oamenii veniți din vacanță, iar dacă vremea nu va face minuni, lucrurile în acest oraș, devenit pur și simplu invivabil, se vor bloca.

Plătim zilele astea faptul că am mușcat mai mulți decât trebuie la cuvintele goale ale unor politruci găunoși. Electoratul român s-a comportat ca o tânără fraieră căreia un golan îi vorbește despre cinste, fidelitate și iubire pentru ca după aceea să tragă ponoasele. Mă întreb dacă scumpii noștri connaționali se vor lăsa abuzați și la următorul scrutin din dragoste pentru cuvinte mari. Habar n-am, orice e posibil. România e o țară care nu a încetat niciodată să mă dezamăgească. Până una alta trăiesc într-un loc urât care nu mai funcționează. Regret că nu am emigrat când am putut.

Categorii: Politice (varii)
Tagged: , , , , ,

10 raspunsuri so far ↓

  • Laurentiu // ianuarie 5, 2008 at 1:16 am

    La Multi Ani si multa sanatate pentru 2008. Simt ca nu mai am pace si trebuie sa imi fac prezenta simtita pe site-ul Dvs. cu un subiect de importanta nationala. Desi nu mi-a ocupat atentia de cateva saptamani Kitoasha, in ultimele zile tot mai des m-a dus gandul la aceasta pisica …cu o potenta intelectuala iesita din comun. Am intrat pe site incercand sa ii gasesc pozele constatand initial cu stupoare ca nu mai e prezenta in spatiul public virtual. Ulterior m-am bucurat cand am gasit pozele postate pe 25 noiembrie. E o pisicuta simpatica care are o silueta total iesita din comun si care ma binedispune ori de cate ori imi aduc aminte de ea. La mine in familie i-au fost alocate inca doua aplelative: Pitzoc (de la Pitzi) si Matzoc (de la matza evident). Pare sa duca o viata boema sau una aristocratica.

    Transmiteti-i lui Kitoasha “La Multi Ani!” din partea unui admirator ardent!

    :-)

    Laurentiu

  • Vania // ianuarie 5, 2008 at 4:59 pm

    În România este ordine, nu haos!
    Chemat deunăzi la Otopeni să aplanez un conflict, i-am întrebat pe zurbagii:
    - Ce vreţi?
    - Să zburăm… - ziseră câţiva.
    - Ouă n-aţi vrea să faceţi?… Alte probleme?…
    - Eu trebuie să ajung la Roma! - bodogăni o cucoană.
    - Şi eu trebuia să ajung la Deja Vu, însă, pierd vremea cu voi aici! - i-o retezai.
    După alte câteva replici de bun simţ din partea mea, spiritele s-au potolit, iar eu am luat o troică până la Deja Vu, unde-am petrecut o noapte de basm.
    Cine zicea că se trăieşte rău în România?

    Aşteptăm şi un material despre pisici, în ton cu cele afirmate în comentariul de mai sus.

  • neinfectat de comunism // ianuarie 5, 2008 at 7:55 pm

    Dragi blogisti
    De unde pot sa fac si eu rost de aceste lucrari minunate?

    “Fericirea de a studia in Uniunea Sovietica”, de tanarul Ion Iliescu,
    student anul III la Institutul Energetic “Molotov”, Moscova;

    “Drepturile omului, un concept retrograd”, de Adrian Nastase;

    “Viitorul luminos al lumii va fi comunist”, tot de Adrian Nastase

  • diogenecainele // ianuarie 5, 2008 at 10:07 pm

    @neinfectat de comunism
    Cred ca gasiti aici

  • Mihnea Georgescu // ianuarie 5, 2008 at 10:49 pm

    @Diogene
    E chaos, asta e! Ne întoarcem în chaosul originar, vorba filosofilor greci.

    @Diogene (#4) mişto link! Neinfectatul neidentificat are impresia că-l cenzurează AN şi postează aceleaşi materiale cu copy paste pe toate blogurile “Echipei AN”… Eu l-am trimis să caute articolele cu pricina lângă compunerile pentru Secu ale studentului Băsescu Traian.

  • Maria Barbu // ianuarie 5, 2008 at 11:28 pm

    @Diogene,
    e atat de adevarat si de trist articolul tau! Dar, intr-un fel paradoxal, ar trebui sa ne bucuram ca pana si zapada ar putea sa ii ajute pe romani sa vada gaunosenia promisiunii/urarii demagogice “sa traiti bine”!
    Nu ma bucur de faptul ca ne merge rau, sa nu ma suspectezi de asa ceva, ci vreau sa spun ca m-as bucura daca romanii ar intelege adevarul. Si, din cate am vazut, ei trebuie neaparat sa sufere ca sa inteleaga! Din pacate.

  • Gabriela Savitsky // ianuarie 8, 2008 at 3:28 pm

    De ce esti trist, Diogene? Cinicii nu sunt tristi… Zapada e minunata!!! A acoperit uratenia, cenusiul, “zoaiele”, a purificat aerul otravit al zilelor noastre…
    Inainte de sarbatori am plecat la tara. Pe drum, din masina, mi se parea ca trec prin Padurea de Argint… Totul e minunat, cand ninge.
    Si-apoi, nu e haosul originea ordinii ce va sa vina?
    Un an nou fericit!!!
    P.S. Si eu am vrut sa emigrez in Canada, am depus actele si cand sa vina vizele, a murit sotul meu, profesor universitar, stiutor de ambe limbi straine oficiale in Canada… Pe urma am facut si un infarct, asa ca m-am gandit, ca proaspata leguma, sa raman aici, in grija statului roman. Asa ca ai grija ce-ti doresti! Azi, eu sunt Cinicul de serviciu!

  • diogenecainele // ianuarie 9, 2008 at 8:28 am

    @Gabriela Savitsky
    Nu sunt trist. Intristator e ce am descris, dar asta e altceva.

  • jurnalistul independent // ianuarie 10, 2008 at 11:32 am

    O intrebare ma macina de cateva saptamani. Pe cine sa mai alegem? Un PSD cu tatuca Iliescu ce afirma ca “activist am fost si activist voi ramane”, un PRM cu un Vadim ce ar consuma 80 % din medicamentele tarii, un PD si L cu Basescu care il scoate pe Haissam din tara, un PNL cu nevinovatul Patriciu in culise si cu tariceanu care danseaza asa cum i se dicteaza, un PIN cu Cosmin Gusa nationalist care e linsat in Piata Constitutiei, un PC cu mr. Antena Felix ce a colaborat cu securitatea. Cu UDMR nu as vota nici daca ungurii ar canta imnul Romaniei iar de PNTCD s-a ales praful. Am uitat de PNG, un partid ce creste in sondaje doar daca Steaua se califica la vreo finala sau daca latifundiarul mai construieste cate o biserica. Politica din Romania miroase atat de tare incat lumea nu mai suporta. Oamenii pleaca pe capete din tara pe capete satui de saracia cumplita in care se scufunda. Preturile cresc, nivelul de trai scade, vin alegerile, vin promisiunile. Ne vor da ciocolata, alimente cu insemnele partidelor, vor organiza concerte, vor mari salariile si pensiile, va curge miere si lapte, vor fi asfaltate strazi si autostrazi, vom avea zile libere, vom fi atat de importanti pentru alesi pentru a le imbuna inima incat aproape ca ne vor emotina pana la lacrimi. Dar ceea ce se va intampla dupa alegerile locale si nationale putem doar sa intuim. Primul obectiv: recuperarea banilor cheltuiti in campania electorala, servirea clientelei politice. Toate acestea insa pe spatele si sudoarea poporului. Sa speram ca va fi altfel.

  • Darius F // ianuarie 11, 2008 at 12:19 am

    Mosule da unde ai disparut??? Ai cam ramas in urma cu postarile!

Scrieti un comentariu