diogenecainele

Se încheie 2007, un an relativ sinuos în ce mă privește, în care a trebuit să fac o echilibristica permanenta între munca pe care îmi place să o fac și muncile care mă ajută să mă întrețin realmente. A fost un an aglomerat și sărac din punct de vedere financiar, dar nici nu mă așteptam la altceva. Însă negocierea asta, nu întotdeauna plăcută, nu a fost totul.

Trăgând linia pot să constat că am avut parte totuși de un an mai degrabă frumos, pentru că a fost senin și pentru că mi-a permis totuși să fac tot felul de lucruri la care țin. Ca și în ultimii ani, de când m-am retras din viața burgheză și confortul său gol, am stat cu spatele la lume și mi-am văzut de ce îmi place. Asta mi-a adus și satisfacțiile, câte au fost. Am citit, am mai scris câte ceva și cu ultimii bani, ignorând foarte multe ”nu se poate” de la oameni comozi, am călătorit cam 15.000 de km. Altfel spus, am căscat gura la lume din plin și prin toate mijloacele care mi-au stat la dispoziție. Pe mine viața asta contemplativă mă face fericit.

Vă doresc și vouă să fiți fericiți, oricum vă alcătuiți existența.

La mulți ani!

Preiau leapsa de la Mihnea Georgescu pe aceasta tema.

Oamenii au posibilitatea sa devina dependenti practic de orice. Știm cu totii câte lucruri interesante pot deveni subiectul unui comportament adictiv - de la anumite jocuri care ucid prin extenuare chinezi în Internet-cafe-uri din orașe miniere, pana la mall-urile care fac sa se simta bine milioane de burgheze devenite, din motive pe care doar neomarxistul si psihanalistul familiei le stie, cumparatoare compulsive. In plus dependenta de blog se pare ca nu e doar un fenomen teoretic. Din ce am citit și eu învârtindu-mă prin ”blogosfera”, am vazut nenumarate postari gen, ”Salut lume, nick-ul meu e Vasile și bloghez, deci exist. Sunt pierdut!”.

Personal cred că nu sunt în populația cu risc crescut de a dezvolta o astfel de dependența, cel puțin atâta vreme cât sunt tras de urechi cum că scriu cam rar. Centrul de gravitație al existenței mele este în mod cert plasat într-o alta zona, iar asta face sa îmi iasa din atenție blog-ul pe perioade destul de lungi. Multă vreme nici nu am avut vreun apetit pentru scrisul pe Internet, deși cred ca am fost bătut cam doi ani al cap de amici să îmi fac blog . Foarte puține lucruri mă fac sa îmi ies din pătrățica mea autarhică, așa că nu întotdeauna simt nevoia să spun ceva cuiva. De obicei scriu când sunt întrebat, când pot să satisfac curiozitatea cuiva, când mă provoacă o știre de prin ziar etc, adică în situațiile în care tastarea mea poate deveni utilă cuiva. Exercițiul scrisului pe blog în sine mă cam lasă rece.

In ultima vreme l-am vazut pe Geoana dand numeroase declaratii cordiale la adresa unui Nastase sau Iliescu, dupa ce i-a lasat pe tusa aproape trei ani. E cat se poate de clar ca Geoana si-a prins degetele in usa cu rezultatele scoase de PSD de cand e el la conducere, si incearca sa o dreaga.

Sincer, declaratiile astea de amor ma lasa rece si la fel trebuie sa lase pe oricine e trecut de varsta adolescentei politice. In contextul de fata singura chestie relevanta pentru viitorul politic al lui Geoana este ce “bani gheata” pune pe masa. ”Bani gheata” poate inseamna de pilda o declarartie care sa spuna ceva care se va intampla concret, daca nu a intreprinde chiar o actiune concreta. De pilda, astfel de declaratii ar putea fi:

-”Organizam congres”,
-”Eu il sustin pe Nastase/cred ca ar fi potrivit pentru functia x sau y, pe care o vom repune in joc cu ocazia O, in data de….”,
-”Vreau sa reformez PSD si ii cer lui Nastase, care are experienta, sa prezinte modul in care se va face concret. Incepem peste o saptamana” sau
-”Vreau ca Nastase sa elaboreze oferta PSD pentru anul electoral 2008. Concluziile grupului de lucru condus de Nastase vor trebui sa fie ratificate de PSD in conclavul statutar C pana in luna …”

In rest, sunt vorbe, eschive ale unui boxeur mediocru care alearga prin ring ca sa evite intalnirea cu pumnul si sa dea impresia ca boxeaza. Ce spune el, efuziunile sale lirice cu privire la colegi, declaratiile despre maretia metafizica a boxului, nu schimba cu nimic situatia strategica. Cel mult ascund din partea lui Geoana lipsa unui plan coerent si cautarea cu coada ochiului a parleazului care l-ar putea face sa sara peste corzi si sa scape. Oricum, e un balet pagubos pentru ca tine PSD in suspensie in zona gri a politicii. Personal, sper pentru binele PSD, sa il prinda cat mai repede partenerul de ring si sa se regleze lucurile. Mai devreme sau mai tarziu intalnirea fatidică cu dura realitate se va intampla oricum, pentru ca nimanui din partid nu ii place un scor de sub 20% cat poate sa scoata, prin puterile lui , Geoana.

PSD pierde foarte mult pentru ca e un partid care se face ca face politica. Asta e valabil si la exterior, unde a produs de la o butaforie de opozitie la o butaforie de social-democratie, dar si la interior, unde stilul Geoana produce intepenire in lipsa de proiect cu briz-briz-uri de gargara. Activitatea lui Geoana e in mare un balet verbal, pentru ca pe aici cam se termina orizontul gandirii sale politice . Desigur poate Geoana inceraca sa cumpere timp dand din verbe si substantive, poate isi inchipuie ca va putea dupa suvoiul de gratulatii sa spuna “eu am vrut, dar ei nu” . Însă nu conteaza ce crede, lucurile astea nu ii vor ameliora situatia. Nu declaratii din astea uduroase inseamna activitate politica din sfera vietii interne a PSD. I se poate da in cap cu ele pentru ca sunt goale de continut. In politica valoare au doar chestiunile care se sfarsesc cu o actiune (daca se poate folositoare și nu catastrofica precum impeachment-ul din mai), initiativele concrete, si nu amorul ghebos, simulat sau real.

După nenumărate porcării pe care le credeam expirate de la începutul anilor ‘90 şi chiar imundităţi, Băsescu ne mai serveşte azi o mizerie. Mă refer la noua porţie de lături aruncată azi de la amvonul prezidenial, cu ocazia admiterii obiecţiilor de neconstituţionalitate la legea uninominalului, în varianta executivului şi a APD.

Şi de data asta floarea puturoasă a politicii de băsesciene se dezvoltă sub forma unei teorii a conspiraţiei. Nimic nou aici, afară poate de recordul bătut în materie de contrafacere a realităţii. Şi aici ţineţi-vă bine! Cică a fost un complot ca poporul să nu aibă parte de uninominal! După ce zilele trecute Băsescu ne vorbise de ”cârdăşia” între ProDemocraţia şi Guvern, acum dezvoltă:

“A fost o minciună a Guvernului şi a domnului Pârvulescu. Pe domnul Pârvulescu am să îl mai cred, când soţia sa nu mai este salariată a Guvernului, cât rămâne salariată a guvernului, să nu mai vândă analize politice “, spune Băsescu la care adaugă: ”Nu pot crede că domnul Pârvulescu nu a ştiut ce face cu elementele de neconstituţionalitate din lege. Ele au fost un mecanism bine pus la punct ca legea să nu intre niciodată niciodată în funcţiune.” (sursa Realitatea.net)

Aha! Deci, Guvernul unelteşte pentru ca poporul să nu aibă parte de uninominal, de data aceasta nici să nu îţi vină să crezi cu cine, cu… Pârvulescu şi APD. Care va să zică, după ce aceştia din urmă s-au zbătut 10 ani pentru această variantă de uninominal, când îşi vedeau visul împlinit, şi-au sabotat interesul introducând voit elemente neconstituţionale. Curat murdar! Iar soţia lui Pârvulescu (care am aflat între timp că de fapt lucrează acolo din 1992) este proba în acest sens!

Pentru cine nu a sesizat încă elementul de delir introdus de Băsescu în politica românească, are acum o şansă excelentă să se lămurească. Însă oricât ar fi de ilogice şi pline de”cârdăşii” paranoide, aceste scenarii cu care este alimentat publicul ”prind”. Nu de pomană Băsescu se slujeşte de ele în dansu-i demagogic. Ca şi varianta sa de uninominal, ele au avantajul că sunt ”uşor de înţeles”. Băsescu fabrică un soi de ”junk food for the thought”, uşor pasabil, pe care îl regăsim în explicaţiile de mahala, unde coteria vinovată este singura teorie capabilă a clarifica lucrurile pentru minţile nedeprinse cu explicaţii serioase. E un ersatz dubios, în care basmul gros înlocuieşte energic realitatea.

Din păcate, prin aceasta Băsescu cultivă un mod extrem de nociv de a înţelege politica, şi asta nu numai pentru că este profund mincinos, ci şi pentru că ne deturnează atenţia de la problemele reale. Dacă este o problemă în toată afacerea asta, ea e cu privire la conţinutul articolelor de lege respective, nu cu privire la locul de muncă a doamnei Pârvulescu. Însă pentru Băsescu adevărul nu contează întrucât nu poate fi exploatat electoral eficient, iar pentru că scrupulele lipsesc cu desăvârşire, aceasta înseamnă falsificarea constantă a realităţii şi poluarea masivă a vieţii publice cu teme false.

Elena mă întreabă într-un comentariu la postarea anterioară cum am ajuns să îl avem preşedinte pe Băsescu şi nu pe Năstase. Am ales să îi răspund într-o postare separată pentru că multe din lucrurile care s-au întâmplat atunci sunt relevante şi pentru ziua de astăzi.

Elena, evident nu e loc să vă înşir toate cauzele, dar o să v-o spun pe cea mai impardonabilă dintre cauzele mari.

După ce PSD a câştigat legislativele aproape toată lumea din partidoi s-a dus fericită acasă, cu mandatele de deputat şi senator în buzunar. În ţară era o veselie generală, se dansa ţonţoroiul victoriei pe bannerele alianţei D.A. şi nimănui nu părea să îi mai pese de ziua de mâine. În această vreme Băsescu îşi electriza electoratul cu minciuna fraudării votului şi cu altele. Pe televiziuni, o bună bucată de vreme, nu am văzut nicio faţă de PSD-ist să dea replica, darămite să descoase gafa BEC-ului. Probabil că zile la rând aţi fi găsit mai mulţi PSD-işti în cârciumă decât la sediile de campanie. Pe fondul torporii generale, Băsescu şi-a impus agenda, apoi şi-a impus mesajul şi, logic, a câştigat.

Aşa a ajuns Băsescu preşedinte şi nu Năstase, stimată Elena - pe mâna PSD-iştilor, de la mic la mare, a PSD-iştilor care şi-au văzut împlinite planurile de a ajunge deputat sau senator, cărător de mapă de senator sau mai ştiu eu ce. Au fost inconştienţi şi, ca să folosesc un cuvânt la modă, li s-a şi rupt. Poate ar trebui să se gândească că au o datorie morală faţă de Năstase, dar nu o să mă apuc să predic virtutea unora care dacă nu s-au gândit la asta când l-au mătrăşit elegant, nu o să se gândească desigur nici acum.

Mai important e că PSD, ca orice animal de specie mare şi ierarhică, este extrem de inert şi cu simţurile atrofiate. Problema este că nici nu vrea să înveţe din greşeli. În vreme ce Băsescu se regrupează rapid după alegeri măritând cu sila partide, înjurând miniştri etc, la PSD se amână deciziile cu privire la măsuri şi strategii, se scrâşneşte din dinţi şi se înjură în şoaptă aproapele. În fine, habar n-am dacă are sens să le mai spui ceva în condiţiile unei anestezii generale la orice stimul extern. În fine, va fi treaba lor când vor fi luaţi ca din oală de Băsescu iarăşi.

Mi se pare mie, sau în ultimele zile inclusiv presa adânc favorabilă Cotrocenilor trage în ”Zeus” fără jenă? Dacă e corectă constatarea asta, ea nu va face decât să confirme că Băsescu şi-a început intrarea pe panta descendentă. Ce este cert e că referendumul a arătat că discursul prezidenţial s-a cam uzat, şi că fantoma ”oligarhilor” şi a ”corupţiei transpartinice” nu mai scoate oamenii din casă masiv. În pofida agitaţiei preşedintelui şi a retoricii sale hiperbolice populaţia i-a cam întors dosul, iar asta s-a văzut. Atitudinea ostilă a presei foarte propiate până curând liniei politice emanate de la Preşedinţie ar fi simptomul că efectul bandwagon, care face oamenii să se aşeze în trena celui puternic, nu mai funcţionează.

Aici stă probabil şi mişcarea fulgerătoare de fuzionare la ordin a PLD şi PD. Probabil greşeala de a ceda procente de la PD la PLD l-a costat pe primul, pentru că a anulat efectul de bandwagon al unui PD puternic , inducând în schimb ideea unui partid în declin, uzat. De aceea a şi reacţionat Băsescu atât de rapid. El are nevoie ca un partid prezidenţial puternic să câştige la distanţă localele, astfel încât să încaseze bonus-ul de raliere , şi să inverseze trend-ul, şi la legislative să obţină în Parlament o majoritate absolută confortabilă. Cumularea procentelor ar genera o astfel de forţă politică.

Dacă PSD nu face nimic, s-ar putea să şi-o ia iarăşi de la Băsescu. Spre deosebire de acesta din urmă, care a înţeles că următoarea zi după alegeri e prima zi de campanie, PSD a ales să amâne luarea unei decizii în ce priveşte strategia sa cu încă o lună, până la Consiliul Naţional din ianuarie. Am senzaţia că iarăşi nu va reuşi să profite de situaţie, după ce a reuşit să stopeze prosteşte o primă mişcare în jos a lui Băsescu, începută la sfârşitul lui 2006, prin iniţiativa stupidă a suspendării.