diogenecainele

PSD este în criză: în criză de timp, în criză de legitimitate, în criză structurală. Nevoia unei soluţii devine din ce în ce mai urgentă, mai ales după hârtia de turnesol reprezentată de alegerile europene . Lucrul acesta nu poate lăsa indiferent un om de stânga. Ce veţi citi mai jos , dacă veţi avea răbdare, sunt lucrurile sau mai degrabă lucrul pe care îl văd eu că reprezintă cheia de boltă ca PSD să capete o nouă dinamică .

Este vorba de un sistem intern de vot, universal, secret pentru toate funcţiile din partid şi pentru toţi candidaţii prezentaţi în oricare alegeri. Voi încerca să fiu cât mai concret şi deci mai util, şi să trec peste solganele pe care le-am auzit până acum (şi din păcate am auzit numai slogane în ultima vreme) . Desigur, nu cred că introducerea acestor alegeri interne e suficientă pentru reuşita PSD. E nevoie şi de mesaj, şi de muncă şi de multe altele. Dar cred că acest sistem este condiţia sine qua non a performanţei. El încapsulează un obiectiv căutat de multă lume şi de multă vreme: reforma PSD (şi o face şi pe calea optimă-cea democratică). Voi încerca să arăt de ce.

Dilema PSD

În acest moment PSD se găseşte la o răscruce. A promis reformă internă, dar devine până şi pentru cei mai fervenţi susţinători ai politicii sale din ultimii 3 ani că direcţia pe care s-a angajat nu dă rezultatele scontate, ci dimpotrivă. Hemoragia procentelor PSD este masivă. Rezultatul mediocru sau chiar submediocru de la alegeri nu îl îndreptăţeşte să spere la revenirea la putere. PSD riscă să devină un partid de mâna a doua, remorcă a altor partide şi să devină soluţia dacă nu imorală.

PSD trebuie să se reinventeze cumva pentru a putea spera să revină la scorurile de acum câţiva ani, când era incontestabil tenorul vieţii politice româneşti. Aici aş vrea să combat două tipuri de naivitate şi să evidenţiez un fapt: PSD este prins în cleştele unei contradicţii interne, între o faţă tradiţională , care îi asigură voturile de o manieră cuvârşitoare, şi până la urmă existenţa, şi necesitatea de a evolua.

Prima dintre cele două naivităţi, istorică, este cea care susţine că reinventarea se poate face prin decapitări sau marginalizări. S-a crezut că punerea într-un con de umbră a unei anumite aripi ”tradiţionale” sau chiar excluderea sa din PSD va rezolva lucrurile. Alegerile europene au demonstrat că lucrurile nu stau aşa. Încercarea de marginalizare a aripii ”tradiţionale” nu a adus nici un votant, scorul partidului fiind salvat tot de electoratul său tradiţional, care vine spre PSD tocmai pentru afinitatea pe care o are cu aripa Iliescu-Năstase. A încerca să elimini această aripă înseamnă a elimina coloana vertebrală care ţine PSD-ul în picioare. O astfel de mişcare ar transforma partidul într-unul inevitabil mic, chiar cu şanse dubioase de a intra în parlament. Pe de altă parte nu cred că nici cealaltă extremă este o soluţie, anume marginalizarea altor aripi cu mai multă influenţă în aceşti trei ani este soluţia. (deşi dacă mă întrebaţi pe mine schimbarea garniturii actuale de conducere este o necesitate, însă asta e altă poveste şi oricum nu trebuie să ia aspectul unui linşaj)

PSD este un partid mare, singurul partid practic pe partea stângă a spectrului politic. De aceea el trebuie să aibă capacitatea să incorporeze toate opţiunile stângiste. În caz contrar, rezultatul nu poate fi decât fragmentarea în două (sau mai multe) partide care se vor canibaliza în concurenţa pe practic acelaşi bazin electoral. De asemenea, atâta vreme cât nu există o reprezentare justă a tuturor curentelor de opinie în conducerea PSD, partidul va fi sfâşiat iar conducerea va avea un deficit de legitimitate şi implicit de autoritate.

Pe de altă parte este la fel de naiv să ne gândim că un simplu pas înapoi poate rezolva complet lucrurile. PSD nu poate fi un partid încremeniut într-un punct fix. Asta l-ar condamna pe termen lung la anchiloză, oricât i-ar fi de glorios trecutul. PSD trebuie să se prezinte pe sine ca un partid tânăr, dinamic, deschis, care se pune permanent pe sine în discuţie, un adevărat partid modern de stânga, în avangarda politicii. Nu trebuie să confundăm posibilitatea de a valorifica experienţa politică şi recuperarea capacităţii dovedite, credibile de a formula politici publice coerente (lucruri care vor deveni prioritate de top în an electoral) , precum şi menţinerea electoratului tradiţional cu împietrirea.

Care este deci soluţia care să ofere posibilitatea de a câştiga (sau recâştiga) electorat nou nealienând electoratul tradiţional, de a rezolva criza de autoritate şi disputele interne, de a se demarca în sens pozitiv ca imagine şi de a rezista atacurilor dreptei?

Soluţia

Singura soluţie de schimbare sistemică a PSD este instituirea unui scrutin intern, pentru toate funcţiile şi toţi candidaţii, în care să voteze toţi membrii PSD.

Un început au fost scrutinul perliminar din 2004 . Însă el trebuie extins nu numai la candidaţii la parlamentare ci la toţi candidaţii – de la consilieri locali până la candidatul în prezidenţiale - precum şi la toate funcţiile în partid – de la funcţii în organizaţiile locale până la funcţia de preşedinţia PSD .

De asemenea, în alegerea parlamentarilor, trebuie eliminată cota de 10% de candidaţi paraşutaţi de la centru, care a perturbat procesul în 2004, diminuând prin rumoare şi nemulţumirile create impactul pozitiv asupra electoratului (pe care totuşi l-a avut, PSD-ul reintrând pe o dinamică pozitivă în sondaje în acea perioadă). Este mai bine ca PSD să îşi asume riscul ca 1-2 nume importante să nu intre pe liste, decât să creeze evenimente care ar putea scădea încredea în acest proces (oricum dacă respectivii sunt de valoare, vor putea fi recompensaţi cu funcţii în executiv în cazul câştigării alegerilor sau a unei participări într-o coaliţie unde aportul PSD este masiv)

Organizarea acestui scrutin va trebui să fie făcută având în minte transparenţa şi credibilitatea. El trebuie să fie mai presus de orice suspiciune, care ar putea compromite grav legitimitatea degajată prin acest demers. De aceea, este importantă invitarea unor observatori din partea partidelor membre PES sau IS, a sindicatelor etc. De asemenea votul efectiv trebuie să se desfăşoare de o manieră transparentă, sub ochii presei. Ca o măsură de siguranţă suplimentară, administrarea procesului electoral trebuie pe într-o cât mai mare măsură externalizată pentru a elimina suspiciunea de fraudă, adesea invocată în politica românească. (În condiţiile în care de pildă se adoptă votul electronic pentru scrutinele de proporţii, acest lucru poate fi realizat prin recurgerea la serviciile unor companii specializate, pe sistemul practicat de suficient de multe sindicate sau uniuni profesionale mari din străinătate sau folosind pentru centralizare infrastructura partidelor-soră europene etc. Nu intru în detalii pentru moment irelevante, care vor depinde până la urmă de organizare) .

De ce reprezintă votul intern universal o soluţie?

Avantajele acestor măsuri pornesc cu creşterea participării şi sentimentului apartenenţei membrilor de rând şi sfârşesc cu redobândirea legitimităţii de către politicienii PSD în ochii membrilor de partid şi în ochii electoratului. Totuşi mă voi opri la 5 aspecte mai importante:

1. În condiţiile în care ”reforma clasei politice româneşti” se prefigurează a fi una din temele cheie care vor decide alegerile viitoare, PSD ar avea astfel un avantaj de marcă. Trebuie să observăm că această temă se bazează pe problema legitimităţii. Se vorbeşte mult de faptul că actualii oameni politici nu mai reprezintă cu adevărat omul de pe stradă, că şi-au pierdut încrederea pusă în ei de persoanele obişnuite sau că aceştia l-au trădat preferând interesele proprii . Or, în condiţiile în care candidaţii şi oamenii politici ai PSD ar purta în spate legitimitatea unor sute de mii de voturi ale oamenilor obişnuiţi, fie şi câţi sunt afiliaţi PSD, când aceştia vor fi reconfirmaţi ca purtători ai intereselor demosului, nimeni nu ar mai putea invoca ruptura între politicienii PSD şi electorat. Ei ar deveni produsul direct şi legitimat al celor care gândesc şi simt de stânga, şi s-ar putea prezenta astfel celor care au simpatii de această natură/ (iau în considerare să voteze PSD) dar care nu sunt membri de partid. Astfel s-ar inactiva una din principalele teme de campanie ale dreptei: argumentele populiste, care vorbesc despre o castă politică ce a monopolizat puterea în folos propriu, vor fi neputincioase la adresa PSD.

Mai mult PSD ar fi singurul partid unde există o astfel de legitimare, în vreme ce în celelalte candidaţii vor fi expresia ”oligarhiei” de partid. PSD se va putea prezenta ca un partid democratic, unde de la preşedinte până la orice funcţie măruntă într-o filială este rezultatul alegerilor democratice.

În acest mod se va putea realiza o ”reformă a clasei politice” autentică (mai precis o relegitimare), şi nu una prin decret sau nominalizare prezidenţială cu privire la cine este demn să ocupe în viitor demnităţile publice şi cine nu.

2. Alegerile preliminare pentru candidaţi ar constitui un mijloc foarte bun de testare a valorii candidaţilor şi selectare a celor mai apţi să atragă încrederea electoratului de stânga. Lucrul este cu atât mai important în condiţii de vot uninominal, Acesta ar constitui nu numai un avantaj din punctul de vedere strict tehnic al selectării resursei umane, ci ar putea fi folosit şi ca argument electoral.

3. Poate conduce la formule de conducere în care toate curentele interne vor fi reprezentate la vârf, îmbunătăţind semnificativ climatul din partid. De asemenea, dincolo de curentele de opinie, oamenii de valoare nu vor mai putea fi marginalizaţi, aceştia fiind validaţi şi propulsaţi automat în structurile de conducere prin voinţa ”grassroot”-ului PSD-ist.

4. Pluralismul intern încurajat de mecanismele democratice interne poate constitui premisa ca, în condiţiile conservării resursei esenţiale reprezentate de votanţii tradiţionali, PSD să îşi poată extinde electoratul. De pildă reprezentând umbrela care acoperă inclusiv curente mai la stânga sau mai la dreapta nucleului dur, PSD poate atrage voturile celor care nu se identifică neapărat cu cei care formează osatura partidului, şi ar sparge astfel anumite limitări sociologice.

5. faptul că politicienii PSD au un număr important de voturi în spate, poate constitui un argument de forţă , capabil să răstoarne acuzaţii demagogice. Nu trebuie să ne închipuim că acuzaţiile grave vor înceta odată cu nişte excluderi, de pildă. Politicianul de dreapta va continua să fabrice acuzaţii fie şi din nimic, adesea având ca acoperire simplul motiv că respectivul politician se instituie în rolul de denunţător public prin excelenţă. Extincţia discursului găunos este cu atât mai puţin probabilă cu cât este arma fundamentală a lui Băsescu, devenit un clasic al demascării furioase. Însă acest tip de scrutin face ca verdictelor unuia sau altuia din politicienii dreptei să i se poată opune oricând autoritatea juriului format din miile de oameni simpli care şi-au oferit votul în alegerile primare, voturi şi autoritate pe care candidaţii şi liderii PSD le au în spate şi pe care se pot sprijini.

Oamenii politici din PSD trebuie să facă acest pas decisiv înainte. Cei care îl vor refuza se vor situa nu numai de partea unui sistem închs, rezistent la democratizare. În ordinea practică , ei vor perpetua contradicţiile interne PSD şi vor conduce la extincţia sa.Nu în ultimul rând , ca partid de stânga, PSD trebuie să se situeze în fruntea progresului social şi politic. Nu poate abdica de la acest rol, lăsând aceste teme să fie deturnate de demagogi.

Unora poate părea mult ce spun aici, sau prea îndrăzneţ. Însă PSD trebuie să adopte politica fugii înainte, fără de care riscă să degenereze lent sau să moară repede prin rupere.

Voi updata această postare pe măsură ce îmi mai rotesc lucrurile astea prin minte.