Acesta este o primă postare dintr-o serie dedicată unui fenomen nefast , nu numai prin natură ci şi prin proporţii, care se instalează în viaţa publică românească: populismul. Democraţia este un lucru fragil, care se cere apărat zi de zi, şi ale cărei mecanisme înscrise în lege trebuie completate cu evitarea derivelor, uneri prea bine cunoscute istoric, care ar putea-o deturna. Nu o dată democraţia a fost pierdută, cu complicitatea şi nonşalanţa membrilor unei societăţi, în favoarea unora dintre cele mai sinistre experimente ale istoriei, şi culmea, prin utilizarea aceluiaşi arsenal retoric. Este important ca în problema democraţiei să fim rigorişti. Istoria a demonstrat că alterarea democraţiei, chiar în forme atenuate, nu întârzie să îşi facă efectele. Nu este de mirare, deoarece orice faux pas în acest sens inseamnă repede deturnarea instituţiilor unei comunităţi în folosul unei minorităţi sau a unui singur om care are controlul lor.

Nu mi-am propus să fiu academic în ce voi scrie în această suită de postări. Totuşi câteva principii trebuie precizate pentru a înţelege fenomenul. În primul rând va trebui să clarificăm ce anume înţelegem prin populism.

În literatura de specialitate nu există un consens cu privire la definiţia populismului. Şi acolo populismul rămâne un termen ambiguu. Voi propune totuşi două trăsături care caracterizează populismul şi îl delimitează de alte specii politice. Prima dintre acestea este:

1. Specularea reprezentativităţii. Populismul speculează şi cultivă percepţiile şi frustrările care apar inerent într-o democraţie reprezentativă în vederea unor politici antisistem.Tehnica sa este de a amplifica şi utiliza percepţia distanţei între un ideal al liderilor şi clasa politică la putere, pe care o doreşte dărâmată. Populistul insită asupra masei poporului ca sursă a legitimităţii şi se poziţionează ca salvatorul ce întruchipează par excellence interesele acesteia, pe care clasa politică alienată şi coruptă moral nu le mai reprezintă.

Acesta este alibiul populistului. În Mein Kampf, Hitler denunţa distanţa între un ideal al politicianului şi clasa politică mediocră care în opinia sa, populează parlamentul: ”Caracteristica remarcabilă a formei parlamentare de democraţie este faptul că un număr de persoane, să spunem 500, ce includ mai recent şi femei sunt alese în parlament şi investite cu autoritate să dea verdicte finale asupra orice. În practică doar ei sunt corpul care conduce, căci deşi pot numi un cabinet, de pare de afară adirija problemele statului, acesta nu are voinţă proprie. În realitate acest aşa-numit guvern nu poate face nimic îmotriva voinţei adunării”. El continua: ”Aceşti 500 care au fost de aleşi de popor provin din varii profesii şi oferă varii grade de capacitate politică, rezultatul fiind că această combinaţie e nearmonioasă şi prezintă adesea o imagine jalnică”, adăugând că ”aici 500 de persoane mai mult decât modeste din punct de vedere intelectual judecă cele mai importante probleme ce afectează naţiunea. Aceştia formează guverne care învaţă să câştige aprobarea ilustrei adunări pentru orice pas legsilativ luat, ceea ce înseamnă că politile duse sunt de fapt cele ale celor 500”. Sau de pildă într-un discurs al său din 1 august 1923 Hitler predica ” sfârşitul corupţiei interne, curăţarea tuturor celor care îşi datorează existenţa doar protecţiei tovarăşilor de partid” pentru a concluziona că ”de la mişcarea noastră va veni salvarea – acesta este sentimentul astăzi a milioane”

2. Populismul este indisociabil de demagogie. Voi caracteriza demagogul aşa cum a făcut-o Platon, tipul politic neschimbându-se în două milenii şi jumătate de existenţă: demagogul este un om care nu are nici un respect faţă de adevăr, care foloseşte sofismul şi orchestrarea retorică a minciunii după cum îi convine, tehnica linguşirii şi apelul la emoţie în defavoarea uzului raţiunii pentru a deturna în folosul său voinţa publică.

Ştiţi şi voi aici probabil campaniile de calomnie la adresa evreilor sau opozanţilor politici, utilizarea isteriei şi liguşirea identitară. Este de asemenea probabil inutil să vă amintesc rolul jucat în regimul nazist de politicile de mistificare conduse de Goebbels.

Mă grăbesc să închei. Voi continua această postare cu altele pe aceeaşi temă, în care voi încerca să decortichez populismul incapsulat în politica din România. Din păcate voi putea face asta doar în măsura în care timpul liber mi-o permite şi alte evenimente nu vor acapara actualitatea.

 Partea II

Partea III