diogenecainele

PSD este în criză: în criză de timp, în criză de legitimitate, în criză structurală. Nevoia unei soluţii devine din ce în ce mai urgentă, mai ales după hârtia de turnesol reprezentată de alegerile europene . Lucrul acesta nu poate lăsa indiferent un om de stânga. Ce veţi citi mai jos , dacă veţi avea răbdare, sunt lucrurile sau mai degrabă lucrul pe care îl văd eu că reprezintă cheia de boltă ca PSD să capete o nouă dinamică .

Este vorba de un sistem intern de vot, universal, secret pentru toate funcţiile din partid şi pentru toţi candidaţii prezentaţi în oricare alegeri. Voi încerca să fiu cât mai concret şi deci mai util, şi să trec peste solganele pe care le-am auzit până acum (şi din păcate am auzit numai slogane în ultima vreme) . Desigur, nu cred că introducerea acestor alegeri interne e suficientă pentru reuşita PSD. E nevoie şi de mesaj, şi de muncă şi de multe altele. Dar cred că acest sistem este condiţia sine qua non a performanţei. El încapsulează un obiectiv căutat de multă lume şi de multă vreme: reforma PSD (şi o face şi pe calea optimă-cea democratică). Voi încerca să arăt de ce.

Dilema PSD

În acest moment PSD se găseşte la o răscruce. A promis reformă internă, dar devine până şi pentru cei mai fervenţi susţinători ai politicii sale din ultimii 3 ani că direcţia pe care s-a angajat nu dă rezultatele scontate, ci dimpotrivă. Hemoragia procentelor PSD este masivă. Rezultatul mediocru sau chiar submediocru de la alegeri nu îl îndreptăţeşte să spere la revenirea la putere. PSD riscă să devină un partid de mâna a doua, remorcă a altor partide şi să devină soluţia dacă nu imorală.

PSD trebuie să se reinventeze cumva pentru a putea spera să revină la scorurile de acum câţiva ani, când era incontestabil tenorul vieţii politice româneşti. Aici aş vrea să combat două tipuri de naivitate şi să evidenţiez un fapt: PSD este prins în cleştele unei contradicţii interne, între o faţă tradiţională , care îi asigură voturile de o manieră cuvârşitoare, şi până la urmă existenţa, şi necesitatea de a evolua.

Prima dintre cele două naivităţi, istorică, este cea care susţine că reinventarea se poate face prin decapitări sau marginalizări. S-a crezut că punerea într-un con de umbră a unei anumite aripi ”tradiţionale” sau chiar excluderea sa din PSD va rezolva lucrurile. Alegerile europene au demonstrat că lucrurile nu stau aşa. Încercarea de marginalizare a aripii ”tradiţionale” nu a adus nici un votant, scorul partidului fiind salvat tot de electoratul său tradiţional, care vine spre PSD tocmai pentru afinitatea pe care o are cu aripa Iliescu-Năstase. A încerca să elimini această aripă înseamnă a elimina coloana vertebrală care ţine PSD-ul în picioare. O astfel de mişcare ar transforma partidul într-unul inevitabil mic, chiar cu şanse dubioase de a intra în parlament. Pe de altă parte nu cred că nici cealaltă extremă este o soluţie, anume marginalizarea altor aripi cu mai multă influenţă în aceşti trei ani este soluţia. (deşi dacă mă întrebaţi pe mine schimbarea garniturii actuale de conducere este o necesitate, însă asta e altă poveste şi oricum nu trebuie să ia aspectul unui linşaj)

PSD este un partid mare, singurul partid practic pe partea stângă a spectrului politic. De aceea el trebuie să aibă capacitatea să incorporeze toate opţiunile stângiste. În caz contrar, rezultatul nu poate fi decât fragmentarea în două (sau mai multe) partide care se vor canibaliza în concurenţa pe practic acelaşi bazin electoral. De asemenea, atâta vreme cât nu există o reprezentare justă a tuturor curentelor de opinie în conducerea PSD, partidul va fi sfâşiat iar conducerea va avea un deficit de legitimitate şi implicit de autoritate.

Pe de altă parte este la fel de naiv să ne gândim că un simplu pas înapoi poate rezolva complet lucrurile. PSD nu poate fi un partid încremeniut într-un punct fix. Asta l-ar condamna pe termen lung la anchiloză, oricât i-ar fi de glorios trecutul. PSD trebuie să se prezinte pe sine ca un partid tânăr, dinamic, deschis, care se pune permanent pe sine în discuţie, un adevărat partid modern de stânga, în avangarda politicii. Nu trebuie să confundăm posibilitatea de a valorifica experienţa politică şi recuperarea capacităţii dovedite, credibile de a formula politici publice coerente (lucruri care vor deveni prioritate de top în an electoral) , precum şi menţinerea electoratului tradiţional cu împietrirea.

Care este deci soluţia care să ofere posibilitatea de a câştiga (sau recâştiga) electorat nou nealienând electoratul tradiţional, de a rezolva criza de autoritate şi disputele interne, de a se demarca în sens pozitiv ca imagine şi de a rezista atacurilor dreptei?

Soluţia

Singura soluţie de schimbare sistemică a PSD este instituirea unui scrutin intern, pentru toate funcţiile şi toţi candidaţii, în care să voteze toţi membrii PSD.

Un început au fost scrutinul perliminar din 2004 . Însă el trebuie extins nu numai la candidaţii la parlamentare ci la toţi candidaţii – de la consilieri locali până la candidatul în prezidenţiale - precum şi la toate funcţiile în partid – de la funcţii în organizaţiile locale până la funcţia de preşedinţia PSD .

De asemenea, în alegerea parlamentarilor, trebuie eliminată cota de 10% de candidaţi paraşutaţi de la centru, care a perturbat procesul în 2004, diminuând prin rumoare şi nemulţumirile create impactul pozitiv asupra electoratului (pe care totuşi l-a avut, PSD-ul reintrând pe o dinamică pozitivă în sondaje în acea perioadă). Este mai bine ca PSD să îşi asume riscul ca 1-2 nume importante să nu intre pe liste, decât să creeze evenimente care ar putea scădea încredea în acest proces (oricum dacă respectivii sunt de valoare, vor putea fi recompensaţi cu funcţii în executiv în cazul câştigării alegerilor sau a unei participări într-o coaliţie unde aportul PSD este masiv)

Organizarea acestui scrutin va trebui să fie făcută având în minte transparenţa şi credibilitatea. El trebuie să fie mai presus de orice suspiciune, care ar putea compromite grav legitimitatea degajată prin acest demers. De aceea, este importantă invitarea unor observatori din partea partidelor membre PES sau IS, a sindicatelor etc. De asemenea votul efectiv trebuie să se desfăşoare de o manieră transparentă, sub ochii presei. Ca o măsură de siguranţă suplimentară, administrarea procesului electoral trebuie pe într-o cât mai mare măsură externalizată pentru a elimina suspiciunea de fraudă, adesea invocată în politica românească. (În condiţiile în care de pildă se adoptă votul electronic pentru scrutinele de proporţii, acest lucru poate fi realizat prin recurgerea la serviciile unor companii specializate, pe sistemul practicat de suficient de multe sindicate sau uniuni profesionale mari din străinătate sau folosind pentru centralizare infrastructura partidelor-soră europene etc. Nu intru în detalii pentru moment irelevante, care vor depinde până la urmă de organizare) .

De ce reprezintă votul intern universal o soluţie?

Avantajele acestor măsuri pornesc cu creşterea participării şi sentimentului apartenenţei membrilor de rând şi sfârşesc cu redobândirea legitimităţii de către politicienii PSD în ochii membrilor de partid şi în ochii electoratului. Totuşi mă voi opri la 5 aspecte mai importante:

1. În condiţiile în care ”reforma clasei politice româneşti” se prefigurează a fi una din temele cheie care vor decide alegerile viitoare, PSD ar avea astfel un avantaj de marcă. Trebuie să observăm că această temă se bazează pe problema legitimităţii. Se vorbeşte mult de faptul că actualii oameni politici nu mai reprezintă cu adevărat omul de pe stradă, că şi-au pierdut încrederea pusă în ei de persoanele obişnuite sau că aceştia l-au trădat preferând interesele proprii . Or, în condiţiile în care candidaţii şi oamenii politici ai PSD ar purta în spate legitimitatea unor sute de mii de voturi ale oamenilor obişnuiţi, fie şi câţi sunt afiliaţi PSD, când aceştia vor fi reconfirmaţi ca purtători ai intereselor demosului, nimeni nu ar mai putea invoca ruptura între politicienii PSD şi electorat. Ei ar deveni produsul direct şi legitimat al celor care gândesc şi simt de stânga, şi s-ar putea prezenta astfel celor care au simpatii de această natură/ (iau în considerare să voteze PSD) dar care nu sunt membri de partid. Astfel s-ar inactiva una din principalele teme de campanie ale dreptei: argumentele populiste, care vorbesc despre o castă politică ce a monopolizat puterea în folos propriu, vor fi neputincioase la adresa PSD.

Mai mult PSD ar fi singurul partid unde există o astfel de legitimare, în vreme ce în celelalte candidaţii vor fi expresia ”oligarhiei” de partid. PSD se va putea prezenta ca un partid democratic, unde de la preşedinte până la orice funcţie măruntă într-o filială este rezultatul alegerilor democratice.

În acest mod se va putea realiza o ”reformă a clasei politice” autentică (mai precis o relegitimare), şi nu una prin decret sau nominalizare prezidenţială cu privire la cine este demn să ocupe în viitor demnităţile publice şi cine nu.

2. Alegerile preliminare pentru candidaţi ar constitui un mijloc foarte bun de testare a valorii candidaţilor şi selectare a celor mai apţi să atragă încrederea electoratului de stânga. Lucrul este cu atât mai important în condiţii de vot uninominal, Acesta ar constitui nu numai un avantaj din punctul de vedere strict tehnic al selectării resursei umane, ci ar putea fi folosit şi ca argument electoral.

3. Poate conduce la formule de conducere în care toate curentele interne vor fi reprezentate la vârf, îmbunătăţind semnificativ climatul din partid. De asemenea, dincolo de curentele de opinie, oamenii de valoare nu vor mai putea fi marginalizaţi, aceştia fiind validaţi şi propulsaţi automat în structurile de conducere prin voinţa ”grassroot”-ului PSD-ist.

4. Pluralismul intern încurajat de mecanismele democratice interne poate constitui premisa ca, în condiţiile conservării resursei esenţiale reprezentate de votanţii tradiţionali, PSD să îşi poată extinde electoratul. De pildă reprezentând umbrela care acoperă inclusiv curente mai la stânga sau mai la dreapta nucleului dur, PSD poate atrage voturile celor care nu se identifică neapărat cu cei care formează osatura partidului, şi ar sparge astfel anumite limitări sociologice.

5. faptul că politicienii PSD au un număr important de voturi în spate, poate constitui un argument de forţă , capabil să răstoarne acuzaţii demagogice. Nu trebuie să ne închipuim că acuzaţiile grave vor înceta odată cu nişte excluderi, de pildă. Politicianul de dreapta va continua să fabrice acuzaţii fie şi din nimic, adesea având ca acoperire simplul motiv că respectivul politician se instituie în rolul de denunţător public prin excelenţă. Extincţia discursului găunos este cu atât mai puţin probabilă cu cât este arma fundamentală a lui Băsescu, devenit un clasic al demascării furioase. Însă acest tip de scrutin face ca verdictelor unuia sau altuia din politicienii dreptei să i se poată opune oricând autoritatea juriului format din miile de oameni simpli care şi-au oferit votul în alegerile primare, voturi şi autoritate pe care candidaţii şi liderii PSD le au în spate şi pe care se pot sprijini.

Oamenii politici din PSD trebuie să facă acest pas decisiv înainte. Cei care îl vor refuza se vor situa nu numai de partea unui sistem închs, rezistent la democratizare. În ordinea practică , ei vor perpetua contradicţiile interne PSD şi vor conduce la extincţia sa.Nu în ultimul rând , ca partid de stânga, PSD trebuie să se situeze în fruntea progresului social şi politic. Nu poate abdica de la acest rol, lăsând aceste teme să fie deturnate de demagogi.

Unora poate părea mult ce spun aici, sau prea îndrăzneţ. Însă PSD trebuie să adopte politica fugii înainte, fără de care riscă să degenereze lent sau să moară repede prin rupere.

Voi updata această postare pe măsură ce îmi mai rotesc lucrurile astea prin minte.

Am găsit pe Internet un chestionar, care vă poate indica unde vă plasaţi pe ”harta politică”. El poate fi completat la adresa

http://www.politicalcompass.org/

Trebuie să mărturisesc faptul că eu, care în general strâmb din nas la chestionare când e vorba să le aplici la mai puţin de 1000 de persoane ca şi la clasificări ce privează de nuanţe, am găsit testul acesta destul de bine făcut (chiar dacă l-am găsit uşor mai puţin exact pentru europeni şi, ca orice chestionar, reductiv).

Aşa am ”aflat” că sunt de stânga şi libertarian, ceea ce deja ştiam. Mai precis situarea mea e asta:

Sunt curios în schimb cei care mă mai citesc din când în când cum se poziţionează. De aceea vă invit să faceţi şi voi testul acesta de situare politică, şi eventual să îmi comunicaţi unde vă situaţi pe această hartă. Imaginea generată la sfârşitul testului se salvează uşor cu click dreapta şi se poate pune pe orice blog, dar cred că se poate descrie situarea şi în cuvinte.

Vă amintiţi de filmul ”Dumb and Dumber”? Nicio pagubă dacă respectiva producţie cinematografică de doi lei v-a ieşit din memorie, deoarece călătoria presărată cu gafe a celor doi idioţi este repusă în scenă de cuplul tragic-comic Băsescu-Cioroianu. Din păcate pentru România de data asta nu e film, ci e pe bune.

După ce am aflat de gesturile maidan făcute de Cioroianu la adresa regelui Spaniei, este rândul lui Super-Băse să lovească. Băsescu constată că la fel cum iarna nu-i ca vara ,  nici Spania nu-i ca Italia:

“Mulţumesc lui Dumnezeu că nu aţi ajuns ca Italia” – le-a transmis Băsescu ibericilor, la o reuniune din cadrul vizitei efectuate în Spania. Cuvintele au şocat presa italiană şi i-au făcut pe cei de la TGCOM să concluzioneze că “Preşedintele României atacă Italia”. Jurnaliştii italieni au mai amintit că Băsescu nu a fost încântat de adoptarea decretului care permite îndepărtarea din Italia a românilor care ridică probleme de siguranţă. TGCOM a subliniat că Băsescu a mulţumit Spaniei pentru modul în care îi tratează pe imigranţii români. La Stampa arată că preşedintele român a făcut “să explodeze din nou polemica”, la 20 de zile de la moartea Giovannei Reggiani, şi a remarcat elogiile aduse politicii spaniole de către Băsescu. “Preşedintele român îi elogiază pe spanioli şi atacă Italia” – a notat şi Romacitta, iar Excite a titrat, pe aceeaşi temă,  “Spania, mai bine decât Italia”.(din Jurnalul Naţional)

Felicitările mele, dom’ Băsescu. What a good point! Aţi reuşit, dintr-o lovitură, să lăsaţi cu gura căscată trei ţări! Noi ştim aici în România că puteţi transforma orice în mahala pură, dar cu Europa ce aţi avut? Mai rămâne ceva de făcut praf?

Morala la o poveste atât de veselă nu poate fi decât tristă. Prin contribuţia unor indivizi de teapa lui Mailat precum şi a unor ”distinşi” de genul lui Băsescu şi a lui Cioroianu România a ajuns definitiv la periferia Europei. E un spaţiu problemă, un cartier rău famat de unde ies criminalii şi unde până şi cei mai spălaţi nu demonstrează nimic mai mult decât că sunt nişte indivizi grosolani care fie fac gesturi deplasate, fie porcăie până şi atunci când fac un compliment. Nu de pomană a ajuns să ne fie ruşine că suntem români.

Adevărul consemnează inaugurarea în cadrul PSD a unei noi forme de copilărie politică - ascunsul după satut:

Întrebat dacă la CEX-ul de luni se va discuta şi propunerea celor care vor congres extraordinar, Geoană s-a arătat mirat. “Care sunt aceia?”, s-a întrebat el. După aceea, preşedintele social-democrat a mai spus că o asemenea propunere merită analizată doar în anumite condiţii: “Când or să reprezinte organizaţii sau să reprezinte o mişcare statutar valabilă îi vom asculta. Deocamdată sunt nişte opinii izolate, probabil sunt foarte odihniţi după această campanie şi au foarte multă energie”, a adăugat Geoană ironic.

Trec peste lăudăroşenia de a fi lipit nişte afişe (care dacă erau lipite cu faţa la stâlp tot aia era în condiţiile în care strategia e greşită), pentru că hiba nu stă în alergătură . Spre deosebire de dl. Geoană mie îmi place să vorbesc de lucruri importante.

Domnule Geoană, de ce vă faceţi că plouă? De ce refuzaţi să recunoaşteţi că există o problemă?

• Nu vi se pare subiectul ajungerii in zona gri a ponderii politice un subiect suficient de grav?
• Nu vi se pare un subiect grav procentul pe care l-ar obţine PSD la legislative, în condiţii de participare normale, dacă scoatem cele procentele venite din participarea disproporţionată a ruralului?
• Nu vi se pare că faptul că PSD  şi-a pierdut practic jumătate din procentul de votanţi suficient de important?
• Nu vi se pare grav că PSD-ul e creditat pentru legislative cu un scor sub 20% cu un an înainte de alegeri, în vreme ce la sfârşitul lui 2003 PNL+PD aveau cu 10% în plus?
• Nu vi se pare grav că PSD a ajuns aici de la spre 37%, în vreme ce în ciclul electoral anterior PNL+PD au crescut la spre 30% cu un an înainte de alegeri, de la un scor cumulat la scrutinul din 2000 de la sub 14%?
• Şi mai ales, domnule Geoană nu vi se pare grav că PSD a ajuns aici în condiţii de opoziţie?

În condiţiile astea eu aş contempla cu toată seriozitatea opţiunea unei analize, a oricărei analize . De ce refuzaţi ? Ce vă deranjează la o asemenea discuţie? Nu mă refer la o discuţie în cercul restrâns al conducerii actuale, de unde vor ieşi strict concluziile cercului conducerii actuale . Mă refer la o discuţie care să ia în calcul tot partidul şi să aibă şanse de obiectivitate, nu la una care produce o concluzie ţesută din justificări ale ”echipei” sau care să ilustreze tot acelaşi mod de gândire care a pus partidul în vrie. Nu încercaţi să camuflaţi lucrurile organizând ”discuţii” unde decor sunt nişte oameni din eşalonul II ce fac observaţii nederanjante pentru că ştiu cine rămâne şeful, şi unde tot melodia dv se va auzi.

În plus credeţi că Preşedintele de Onoare al PSD, fostul premier şi preşedinte al PSD sau Preşedintele Senatului, până una-alta al doilea om în stat, sunt cantităţi neglijabile? Credeţi că s-au trezit vorbind singuri? Mai mult, de ce este Iliescu Preşedinte de Onoare? Pentru ca spusele sale să fie considerate nesemnificative şi să fie repede expediat? Nu sunt oameni care trebuie luaţi în serios? Când vă spun aceşti oameni că există o problemă şi încă una fundamentală, care se cere discutată în Congres, experienţa lor nu contează ? Ţin să vă amintesc de faptul că oamenii ăştia au ţinut tot timpul PSD ca partidul cel mai mare din România, au câştigat alegeri (ceea ce dv. nu aţi făcut) şi culmea, au obţinut în 2004 după 4 ani de guvernare un scor superior celui din 2003.

Refuzul dezbaterii cât mai democratice este semnul regimurilor închise, totalitare, care ruinează tot ce ating. Ce vreţi să faceţi din PSD, domnule Geoană?

PSD şi-a primit la urne verdictul: e grav. Mai mult, ulterior anunţării rezultatelor, ceea ce ar fi trebuit să fie un moment de tristeţe şi reevaluare lucidă a fost prihănit de zbaterile meschine ale unui personaj, iarăşi şi iarăşi, lamentabil.

După ce a condus PSD la eşec, Geoană a vorbit mult şi dezlânat, bătând recodruri castriste de irealitate. Singura frază care merită notată, şi asta doar pentru absurdul său desăvârşit, este că PSD a avut ”un scor relativ bun”. Ce a spus Geoană mi-a produs ameţeala pe care mi-o poate produce specatcolul unui homuncul, născut dintr-un experiment ratat, care cântă oda bucuriei în vreme ce familia sa moare.

Cum domnule Geoană, un partid care ajunge să adune doar 21% când a plecat de la 37%, a fost în opoziţie când se creşte şi nu se scade, în condiţiile de participare redusă când electoratul său în general disciplinat are un cuvânt greu de spus şi i-a pompat 2-3 sau chiar 4 procente în plus faţă de realitate, când partdele de dreapta ajung la un scor însumat strivitor - de peste 50% etc etc, cum nu vă este ruşine să spuneţi că PSD a obţinut un scor ”relativ bun”? Vă rog, cineva din PSD să-i explice care-i situaţia , dacă se poate repede, pentru că vreau să pot vota şi la alegerile viitoare cu PSD.

Nu vreau să intru în detaliile unui discurs grotesc, ce încerca să prezinte dovada ştiinţifică a catastrofei şi decăderii ca un prim pas în recucerirea puterii, pentru că îmi este greaţă, iar jignirile la adresa inteligenţei se cer ignorate, ca orice alte jigniri. Mă voi opri aici cu autopsia actualităţii, pentru a trece la concluzii.

O regulă de bun simţ spune că atunci când ceva nu merge, şi vezi că nu merge nu o dată ci repetat, ba chiar ani de zile, trebuie să fii dement să nu îl schimbi. PSD e un partid bine ancorat în realitate.

Geoană probabil va fi oricum schimbat la următorul congres, împreună cu bună parte din ”echipa” cu care a reuşit să pună stânga românească în derivă şi derută. Nu văd PSD-iştii încercaţi de spiritul sinuciderii. Tot ce sper este ca Geoană să nu se cramponaeze de putere. Cel mai bine ar fi să demisioneze. Ar avea parte de o ieşire onorabilă dintr-o situaţie ruşinoasă şi poate ocazia unei reveniri. În felul acesta ar scuti partidul de scandaluri şi chiar şi-ar face şi lui un bine.

Însă demisia lui Geoană (sper din motive practice să fie demisie şi nu schimbare) ar da mai ales un semnal important către electorat cu privire la un nou început. Ar atrage atenţia şi asupra unei noi politici pe care PSD are ocazia să o inaugurez, de opoziţie fermă şi coerentă la adresa regimului Băsescu şi a guvernului Tăriceanu, şi chiar a unei noi dinamici. Desigur, PSD îl poate păstra pe Geoană, dar asta ar însemna clar continuarea mersului din greşeală în greşeală spre extincţia finală. Rezultatul este previzibil ,cu o precizie aproape matematică. Nu trebuie să fii versat în logică sau să fi auzit de meritele ştiinţifice ale inducţiei să îţi dai seama de asta. Sper ca şi Geoană să o realizeze, să se gândească la cum ar fi să aibă stânga românească pe conştiinţă, şi să demisioneze.

Update: pe măsură ce se adunau la BEC voturile din cătune scorul a ajuns la 23% , ceea ce nu schimbă cu nimic situaţia PSD-ului.

Poate să îmi explice cineva ce înseamnă acest microbuz, pe care scria REFERENDUM, observat de subsemnatul astăzi pe la 16.30 în Şos. Pantelimon din Bucureşti?

Vedeţi, eu nu sar imediat să strig ”Complot!” ca Băsescu la alegerile din 2004.

pentru că astăzi e duminică, şi pentru că arătatul pisicii e monedă curentă în politică …voilà: