Aţi fost chemaţi de preaiubitul nostru preşedinte să vă daţi în curând cu părerea cu privire la următoarea întrebare:
“Sunteti de acord ca, incepand cu primele alegeri care vor fi organizate pentru Parlamentul Romaniei, toti deputatii si senatorii sa fie alesi in circumscriptii uninominale, pe baza unui scrutin majoritar in doua tururi?”
Este probabil ca în următoarea perioadă vi se va spună tot felul de poveşti, ca şi cum ar fi cel mai clar lucru de pe lume că un sistem de vot de tipul cutare şi cutare este cel mai bun. Nu puneţi botul. Dacă veţi consulta literatura de specialitate veţi vedea că nu există un asemenea făt-frumos care să se detaşeze în învingător. Chiar dacă Diogene nu este specialist în sisteme electorale, meseria l-a făcut să se mai uite în volumele cu pricina, fie şi pentru divertisment. El a găsit că atmosfera este mai degrabă una în care se evaluează avantajele şi dezavantajele fiecăruia, şi sincer nu îi vine în minte vreun autor care să spună, chiar şi în cazul în care are o înclinaţie puternică pentru un anumit sistem, că acesta nu posedă şi dezavantaje, care nu sunt în nici un caz detalii neglijabile. Înseamnă asta că putem da cu banul? Nu. Aceeaşi oameni sunt de obicei la fel de preocupaţi să sublinieze (când nu lasă să se înţeleagă) că succesul unui sistem sau altul depinde de felul cum arată societatea respectivă, efectele unui sistem putând rezolva sau dimpotrivă exacerba anumite probleme din ţara sau teritoriul respectiv.
Buuun, şi care sunt efectele uninominalului pentru care preşedintele vă cere să vă scărpinaţi în cap? Care sunt avanatajele şi dezavantajele?Avantajele cele mai importante sunt că e uşor de înţeles şi conduce la majorităţi guvernamentale puternice. Dezavantajele sunt că poate scădea drastic posibilitatea de expresie a unor minorităţi (nu întotdeauna) şi deformează grav reprezentativitatea Parlamentului în raport cu opţiunile partinice ale alegătorilor.
Acum sunt aceste efecte benefice societăţii româneşti? NU. Ele vor exacerba tendinţele autoritariste care se manifestă la noi. Principala caracteristică a vieţii politice dâmboviţene (şi aşa va rămâne, se pare, pe termen mediu) sunt încercările repetate ale lui Băsescu de a acapara putere de decizie în stat. Desigur, asta place multor români, însă nu mai e nevoie să vă spun că o astfel de concentrare e nocivă. Vă închipuiţi cum ar arăta România cu Băsescu în frunte şi cu un partid obedient ca PD având o majoritate puternică în Parlament (scenariu foarte probabil), şi implicit guvernul la pachet? Mie scenariul în care nu există nici o forţă care să îi dea peste degete lui Băsescu mi se pare de coşmar. Dacă satisfacem inclinaţiile autoritariste ale personajului consecinţele vor fi simple şi tulburătoare. Scenariul în care se cumulează lipsa de respect faţă de orice regulă notorie pentru ipochimen cu arhicunoscuta zicere a lordului Acton că ”puterea tinde să corupă, iar puterea absolută corupe absolut” mie îmi dă ameţeli.
Acum aveţi două opţiuni - fie să votaţi ”Nu” fie să boicotaţi. Eu prefer a doua opţiune. Pur şi simplu e sub demnitatea mea să mă fac complice la un joc politicianist. Nu vreau să fiu luat de prost şi instrumentalizat aşa încât să pun umărul la un joc organizat în scopuri imorale. De aceea mă voi duce să votez în alegerile europene, dar nu voi vota în referendum chiar dacă sunt acolo!
28 raspunsuri so far ↓
mihneageorgescu // octombrie 29, 2007 at 7:22 am
Eu sunt pentru votul uninominal. Un parlamentar ales prin vot uninominal va avea propria sa legitimitate, nu va mai raspunde la comanda politica a partidului sau a Cotrocenilor. Nefiind ales “pausal”, el va avea puterea dea a spune NU unei incercari de a fi manipulat, fiind responsabil in fata alegatorilor pentru voturile sale.
Diogene, primejdia votului uninominal nu este, cum crezi tu, de exacerbare a autoritarismului, ci, dimpotriva, de atomizare a vietii politice, rolul ideologic si disciplinar al partidelor devenind unul decorativ.
Partidul nu ii va mai putea spune parlamentarului ales pe lista “eu te-am facut, eu te omor”, daca nu voteaza cum vrea muschiul presedintelui.
Parlamentarii vor avea sfantul tupeu sa voteze cum le dicteaza constiinta, stiind ca, daca dau dovada de slugarnicie, vor fi taxati personal de catre alegatori.
Bref, prin uninominal, se va distruge unitatea partidelor, ceea ce va conta va fi interesul personal si individual al “alesilor Neamului”, ajungandu-se la o atomizare a vietii politice. Ceea ce este contrar tendintelor de autoritarism, fie ale partidelor, fie ale Cotrocenilor.
mihneageorgescu // octombrie 29, 2007 at 7:30 am
Iti imaginezi un boc ales prin vot uninominal? Cum ar mai rabufni frustarile acumulate in timp, de cand ii face pantofii Marelui Carmaci!
Vorba aia: Sa te fereasca Dumnezeu de obraznicia timidului!
Sau de razbunarea slugilor…
diogenecainele // octombrie 29, 2007 at 8:15 am
@mihneagoeorgescu
Si eu sunt pentru votul uninominal. Dar nu sunt pentru varianta (sau mai degraba variantele, ca da loc la mai multe) propuse de către Basescu, din motivele expuse. Asta e ce am spus. Cat despre consecintele asupra rolului partidelor, acestea sunt mai complicate. Poate o sa scriu mai tarziu ceva, dar acum ma duc sa imi beau cafeaua.
Vania // octombrie 29, 2007 at 9:03 am
Dacă domnul Băsescu îmi va oferi un remediu împotriva cancerului, să zicem, voi alege, precum Ostap Bulba, moartea în chinuri, părându-mi de dorit… Când se va face izvor de apă, voi alege setea mistuitoare.
Mai mult, acum domnia sa oferă ceva prost din start.
Cu logica mea de ţăran de stepă, socotesc că tot uninominal am avut şi până-n prezent, în sensul că puteam calcula destul de precis pe cine trimitem în Parlament. Dacă votam PNL, să zicem, şi primul pe listele la Senat era Gică Popescu, ştiam că intră (dacă intră) Gică. La Deputaţi, te uitai la primii doi. Şi tot aşa pentru toate formaţiunile…
Adevărat, sunt şi soluţii politice mai bune: De pildă, să avem un Comandant suprem (acesta ar putea fi domnul Băsescu), ajutat de un Sfat al înţelepţilor (alcătuit, eventual, din Gigi Becali, Emil Boc, Marian Vanghelie şi Mircea Geoană). Şi atunci am scăpa de efortul oricărui tip de alegeri…
T. // octombrie 30, 2007 at 3:22 am
De acord cu modul in care pui problema, ca absolut intotdeauna cand te-am citit.
O observatie: opusul institutional al autoritarismului nu este o democratie slaba, nici haosul.
Unul dintre sistemele generabile prin acceptarea la referendum a propunerii presedintelui este cel care functioneaza in Marea Britanie. Nu cred ca poate sa il acuze cineva de tendinte autoritariste, alunecari non-democratice ori lipsa de confirmare istorica.
E adevarat, nu e asta singura varianta care poate iesi din palaria referendumului, in cazul, putin probabil, al victoriei pentru “da”. E, de asemenea, adevarat ca sistemul contribuie la “ignorarea” vointei direct exprimate de parti uneori importante de electorat.
Tot atat de adevarat e ca matematica votului nu este unicul determinant al caracterului unei sistem politic.
In sistemul electoral pe care il avem, ca si in unele variante de uninominal, printre care si cea a guvernului, impartirea Romaniei in circumscriptii electorale serveste unor scopuri pur tehnice.
In traditia anglo-saxona, acolo unde diverse variante ale scrutinului majoritar sunt omniprezente, impartirea in circumscriptii serveste unui scop foarte clar: responsabilizarea alesului in raport cu votantii proprii.
Faptul ca alesul respectiv face politica de partid, ca odata ales va apartine unui “club” politic care va sprijini un guvern, toate astea sunt realitati secundare si subiacente legaturii directe intre parlamentar si alegatorii din circumscriptia sa. Daca ai sa privesti acolo, un membru al Comunelor poate fi ales chiar si cu 7000 de voturi, ceea ce intr-o tara cu populatia Marii Britanii este infim. Atunci cand merge in Parlament, omul ala nu va reprezenta intai pe conservatori ori laburisti, intai pe seful gastii sale in fata sefului gastii lor, guvernul sau opozitia, stanga sau dreapta, ci pe cei 7000, pe care, intr-o campanie bine organizata chiar poate sa ii intalneasca pe toti fata in fata. Or, daca cei 7000 ai lui au fost cu o mana mai multi decat cei 6850 ai adversarului care a pierdut tot, poti fi sigur ca nimic nu va fi mai important pentru omul nostru, decat ce viseaza, ce doresc, in ce realitate traiesc si ce interese au cei 7000.
Oponentii sistemului, intre ale carui consecinte spectaculoase poate fi numarata, spre exemplu, alegerea Presedintelui Bush in 2000, in ciuda “votului popular” defavorabil (reamintim ca in SUA, presedintele este ales de un colegiu electoral, ai carui membri, reprezentand statele federate, sunt desemnati prin vot majoritar la nivel statal), spun ca, daca aduni la nivel national, raman foarte multe voturi care “nu conteaza”. Voturi carora alte sisteme le-ar ingadui reprezentarea.
Aici nu sunt iarasi de acord. E ca si cum ai spune: fotbalul e nedrept cu echipele mici, pentru ca nu se valideaza golurile din offside.
Totul depinde in mare masura de performanta partidelor. Faptul ca unele partide pot fi slabe, neperformante si neadaptate realitatii, face parte si el din posibilitatile pe care le deschide democratia. Un partid performant, va reusi sa castige reprezentare respectand regula. Iar performanta se masoara foarte simplu: Oameni puternici si reprezentativi in teritoriu, pentru a castiga circumscriptii si mesaj plus oameni cu greutate la centru, pentru a trece pragul.
Nu vad de ce am acorda o sansa celor slabi si foarte slabi, doar pentru ca, desi nicaieri nu sunt doriti de cei mai numerosi alegatori, exista peste tot cate unii in fata carora lipsa de performanta trezeste empatii exprimabile cu stampila!
diogenecainele // octombrie 30, 2007 at 8:41 am
@mihneageorgescu
Pentru mine slabirea legăturilor între ales şi partid in anumite privinte mi se pare benefică. Mihnea, sunt de acord cu tine că asta ar diminua posibilităţile de presiune şi ar rebalansa influenţele. Însă acelaşi efect se obţine şi la un uniniminal cu redistribuire şi la unul cu două tururi. Chiar şi în cazul unui uninominal cu două tururi candidatul trebuie să conteze pe partid pentru fonduri, logistică, includerea sa între cei propuşi de partid e un beneficiu pentru ca atrage (pe cei care votează doctrinar, se poate bucura de sprijinul unor lideri populari etc). Dacă introducem factorul redistribuire în joc, interesul candidatului va fi suplimentat prin atragerea ”premiului” (in sens tehnic) reprezentat de voturile redistribuite. E bine să existe partide puternice în România ca o contrapondere la blocul prezidenţial (nu insist).
În ce priveşte posibilitatea de presiune a tiranului din varful partidului aceasta se poate exercita în context electoral fie prin trecerea pe un loc în listă neeligibil fie, prin excluderea de pe liste fie prin trimiterea intr-o circumscripite grea. Uninominalul, în oricare variantă, anulează prima alternativă. Efectele sunt identice in cazul uninominalului intr-un tur sau in două.
diogenecainele // octombrie 30, 2007 at 8:56 am
@T
ce spuneam este că sistemul uninominal al lui Băsescu nu e un leac potrivit pentru românia ci se va dovedi o otravă, condiţiile concrete facând toată diferenţa. În Anglia nu a existat niciodată un rege+ un partid regalist care puteau să acapareze împreună puterea politică. În Anglia istoria a fost întotdeauna parlament vs rege. Mai mult, în ziua de azi regina este un garant al democraţiei.
Fotbalul nu poate fi drept sau nedrept, cum un număr nu poate fi roşu sau verde. Sistemul electoral şi procedurile în stat pot fi drepte sau nedrepte. Dacă sunteţi un adept al ceea ce se numeşte în filosofia moral-politică ”procedural justice”, vă atrag atenţia că putem face respectiva comparaţie fix în măsura în care are relevanţă comparaţia cu un enunţ cu privire la culoarea numerelor când discutăm despre culoare merelor.
Nu mă refeream atât la fenomenul de irosire a voturilor, cât la deformările pe care le aduce în reprezentarea parlamentară. De pildă liberal-democraţii britanici au un scor de circa 25% şi or reprezentare parlamentară la jumătate. Nu vreau să intru în detalii academice, dar asta face ca 25% din populaţie să nu îşi poată promova corespunzător acele politici care sunt cele mai importante pentru ea şi care au facut-o să voteze liberal-democrat.
T. // octombrie 30, 2007 at 2:59 pm
Ceea ce spuneam eu, este ca cei 12,5 (jumatate din 25%, caci atata ati admis singur ca se pierde ca urmare a aplicarii sistemului) votanti FD nereprezentati nu sunt o vina a sistemului, ci o vina a lipsei de performanta a Liberal-Democratilor, ca partid. A incapacitatii de a-si transforma potentialul in rezultat, in interiorul sistemului.
Daca privim la acelasi caz, iata cum UKIP, un partid aparut peste noapte, reuseste sa aiba reprezentare si sa insemne ceva int-o perioada foarte scurta. Pentru ca adreseaza in mod performant problemele unui segment electoral si pentru ca a inteles regulile jocului si incearca sa le foloseasca, in loc sa piarda vremea tanguindu-se ca nu sunt bune, precum liberal-democratii de cand se stiu.
Ceea ce vreau sa spun nu este ca sistemul ar fi perfect. Departe de mine gandul. Doar ca el avantajeaza partidele mari si solutiile de guvernare clare. In cele din urma, chiar daca ar ajunge la ipoteticii 25% despre care vorbiti, liberal-democratii nu ar putea reprezenta decat, cel mult o varianta de coalitie pentru unul din partidele mari. Ceea ce, pe de o parte, nu ar fi de natura a schimba raporturile esentiale, pe problemele strategice intr-o guvernare, iar pe de alta parte ar complica exact mecanica deciziei, care in Marea Britanie functioneaza in favoarea perpetuarii sistemului actual.
Ca s-o spun si mai pe sleau: daca un milion de visatori, raspanditi in toata tara, au aceeasi parere, iar partidul care o intrupeaza nu reuseste sa actioneze astfel incat sa profite, in constructia sa politico-electorala, de existenta acestui milion, gasesc foarte binevenita nereprezentarea partidului cu pricina, or diminuarea importantei sale.
In exemplul pe care il criticati, ofilindu-l cu ideea, total straina rationamentului meu, a “culorii numerelor”, ma refeream doar la faptul ca jucatorii semnificativi vor gasi caile sa se impuna, indiferent de schimbarea in regulile jocului. Ca regulile, pana la urma, indiferent ca le consideram bune sau rele, vor fi aceleasi pentru toti, iar cei care vor reusi sa castige din aplicarea lor, se vor dovedi, ca urmare, a fi mai adecvati momentului, deci mai performanti, decat cei care nu vor reusi.
Intr-o balanta a avantajelor si dezavantajelor sistemelor care pot fi generate in urma unei eventuale victorii (inca odata, foarte putin probabila) a variantei afirmative, la referendum, cred in continuare ca primele atarna mai semnificativ decat cele de pe urma.
diogenecainele // octombrie 30, 2007 at 3:22 pm
@T
revin mai tarziu, ca acum am niste treaba. Însă nu mă pot abţine să fac următoarea remarcă: dacă votul ar fi fost cumva proporţional în Marea Britanie, astăzi laburiştii nu ar fi putut face guvernul fără LD (sau conservatori). Asta schimbă radical lucrurile in ceea ce priveşte reprezentarea intereselor celor care au votat liberal-democrat.
T. // octombrie 30, 2007 at 6:08 pm
@diogene: absolut de acord. Asta spuneam si eu. Diferenta este ca tu gasesti rau, eu gasesc bine ca laburistii pot forma un guvern singuri, ca tu gasesti bine ca unui partid performant, in acceptiunea regulilor date, sa i se vare pe gat la guvernare unul neperformant, pe cand eu gasesc rau.
In Romania, asta inseamna ca PSD trebuie tot timpul sa se piarda in amanunte de genul PC, UDMR, PNG sau PIN, ori sa fie nevoit sa accepte compromisuri tacite cu PRM-ul, care va ramane de-a pururi “non-grata” oricarei guvernari.
Iar daca in Marea Britanie as admite ca Liberal Democratii chiar reprezinta un segment de electorat, in Romania nu gasesc nici o scuza ca partiduletele respective trebuie sa supravietuiasca doar pentru a servi orgoliilor si intereselor sefilor lor. Nu cred ca exista segmente electorale pe care sa le reprezinte legitim vreuna din formatiunile enumerate. Faptul ca ele inregistreaza intentii de vot si, uneori voturi, inseamna doar ca partidele semnificative pe culoarele de dreapta, ori de stanga nu au reusit sa le convinga electoratul in totalitate.
Pentru a ramane la principii, ceea ce spui tu schimba in mod semnificativ si reprezentarea celor care au votat “agregat” si intelegand beneficiile si pericolele sistemului: pluralitatea alegatorilor care, in mod clar, a preferat Partidul Laburist, dorindu-l la guvernare. Daca in cazul unui scrutin proportional 12,5% din votanti ar fi capatat o reprezentare mai buna, in schimb 40%, adica votantii partidului laburist ar fi capatat o reprezentare mai slaba, partidul lor, linia aleasa de ei, de cei mai multi, pana la urma, urmand a fi dizolvata intr-o linie de compromis coalitionar.
In logica democratiei reprezentative, e, in umila mea opinie, mai important sa dai o reprezentare corecta celor mai multi, decat celor mai putini.
Revenind la paralela fotbalistica, la care nu voi renunta asa usor, daca Steaua si Dinamo castiga impreuna mai mult de jumatate din campionatele disputate, nu e vina suporterilor lor si acestia nu trebuie pedepsiti de Federatie in favoarea suporterilor Otelului Galati. Ii sustin pe cei performanti, au satisfactii. Ii sustin pe outsideri, suporta consecintele.
Iar ca sa previn o discutie despre diversitate si nuanta, ca elemente esentiale ale jocului democratic pluripartit, voi trimite din nou atat catre Marea Britanie, cat si catre Statele Unite, unde sistemele majoritare au dus la polarizarea scenei politice la nivel de actori, obligand insa cele doua mari partide semnificative sa se deschida intern. Democratia interna, de partid, joaca rolul pe care partidele si partiduletele de dinaintea introducerii acestui sistem il jucau, pastrand avantajul exprimarii coerente atat la guvernare, cat si in opozitie.
diogenecainele // octombrie 30, 2007 at 6:56 pm
@T
Ideea e că la noi nu e bine ca PD-ul să poată forma singur guvernul. Nu trebuie să ne gândim la profitul PSD aici, ci la un sistem politic normal şi avantajele lui. Nu suntem in situaţia M. Brit. (vezi mai sus). Chiar şi in SUA, cu tradiţia lor democratică, un congres şi un preşedinte republican au condus la derivele pe care le ştim. E riscant pentru condiţiile noastre unde exerciţiul democratic e atât de firav.
Desigur e bine ca democratia internă să fie încurajată, şi nu văd nimic rău în ”aripi”. Insă tirania şefului de partid se poate câştiga prin orice uninominal, în vreme ce unitatea partidului se conservă mai bine prin unele.(vezi ce am scris lui mihnea georgescu)
Nu, nu trebuie să dai o putere prea mare majorităţii. Orice democraţie se autolimitează. Aşa scrie la carte ca să se evite ceea ce se numeşte ”tirania majorităţii”. În schimb o democraţie trebuie să ofere şansa de exprimare în cadrul structurilor puterii minorităţilor. Nu e drept ca să fie ignoraţi cu orice ocazie. Au şi minorităţile dreptul moral de a le fi satsifăcute anumite revendicări ca orice om. Desigur, nu se poate intotdeauna ca sunt altii mai multi care vor altceva, dar nu putem crea inegalitatea frapanta ca unii sa aiba totul, fie si o legislatura, din simplul motiv ca sunt majoritari iar altii nimic pentru ca sunt minoritari. E un abuz. Ca bun social-democrat cred ca egalitatea trebuie maximizata iar acest principiu se aplica si aici.
Chestiunea nu e de a-i susţine pe cei mai pugnace,cei mai capabili să învingă în alegeri. Aşa ar trebui să votăm toţi PD, pentru că e clar cine au calitatea combativă cea mai pronunţată. Alegătorii trebuie să susţine pe cei care propun politicile care li se par interesante, chiar dacă echipa e mai molâie.
casandra // octombrie 30, 2007 at 9:49 pm
Am copiat mai jos un sistem de vot interesant, din Malta: vot unic transferabil adaptat. Mai exista si votul preferential pe lista. Proportional, bineinteles, dar cu libertatea electorului de a avea una sau mai multe preferinte (exista ambele situatii)
Ce parere aveti?
Malte - Vote unique transférable adapté
Le vote unique transférable (VUT) est en usage pour les élections maltaises depuis 1921, bien avant que cette petite île méditerranéenne n’obtienne son indépendance de la Grande-Bretagne en 1964. Bien que Malte soit par la suite devenue une république et ait remplacé le poste de gouverneur général (représentant la Reine) par celui de Président, elle a conservé le modèle de démocratie parlementaire de Westminster. La Constitution stipule que les représentants à la Chambre (le parlement est unicaméral) doivent être élus selon le système de représentation proportionnelle par vote unique transférable. La durée du parlement est de cinq ans, mais la législature peut être prorogée plus tôt. Il n’y a pas d’autre législature élue, sauf les conseils locaux instaurés par la Loi des conseils locaux de 1993, et les membres de ces conseils sont également élus par le VUT.
Pour les élections au parlement, le pays compte présentement treize circonscriptions à population à peu près égale. Contrairement à l’Irlande, chaque circonscription élit cinq représentants, pour un parlement de 65 sièges, sans compter les sièges « bonis ». Chaque siège correspond à environ 4 200 électeurs inscrits. Depuis 1996, un quotient électoral variant entre 3 245 et 3 519 votes est requis pour qu’un candidat soit élu. Un candidat peut se présenter dans deux circonscriptions et, s’il est élu dans les deux, il doit en choisir une, l’autre siège étant réattribué en mettant en pratique le système de VUT à partir des votes accordés à ce candidat.
Sur le bulletin de vote, les candidats apparaissent en ordre alphabétique par bloc de parti. Les électeurs expriment leur choix en numérotant les candidats en ordre de préférence. Ils ne sont pas tenus de marquer tous les candidats ni de choisir des candidats d’un seul parti, contrairement au système en vigueur en Australie. Il suffit que le chiffre 1 apparaisse en regard du nom d’un seul candidat pour que le bulletin soit accepté. Les partis politiques ne proposent pas aux électeurs un ordre spécifique de candidats.
Le système de vote unique transférable de Malte présente trois caractéristiques remarquables.
La première est que bien que le VUT puisse fonctionner comme un processus de vote non partisan, les campagnes électorales pour leur part sont revêtues d’un caractère très partisan. Bien qu’ils aient le droit de le faire, très peu d’électeurs choisissent des candidats de plus d’un parti : seulement 1 % des votes sont transférés à des candidats d’autres partis.
La seconde caractéristique du VUT maltais est que les partis incluent habituellement beaucoup plus de candidats sur leurs listes qu’il n’est possible d’en élire dans une circonscription. Ceci peut, en partie, s’expliquer par la loyauté inhérente au vote préférentiel. Les partis ne semblent pas craindre la perte de votes à cause de cette pratique parce que les votes accordés à leurs candidats moins populaires seront inévitablement transférés à d’autres candidats de leur parti. De plus, une variété de candidats leur attire plus de votes. Pour les candidats, ceci signifie qu’ils doivent faire face à une concurrence très intense à même leur propre parti et ils doivent déployer beaucoup d’efforts pour s’attirer et conserver l’appui des électeurs. Pour gagner et conserver un siège, un politicien doit développer et maintenir une solide base d’appui personnel, mais étant donné que le vote est secret et qu’il ne peut identifier ses partisans, il se doit de servir et de s’attirer l’appui d’un nombre beaucoup plus élevé d’électeurs. Ceci crée un rapprochement entre les représentants et leurs électeurs. Les électeurs ont ainsi l’avantage de pouvoir faire appel à plusieurs élus de leur circonscription et même de partis différents, étant donné qu’au moins un candidat de chacun des grands partis est élu dans chaque circonscription.
La troisième particularité est que dans la Malte moderne, il n’y a effectivement que deux partis politiques. Il s’agit d’une situation inusitée, car les systèmes de représentation proportionnelle encouragent normalement la participation des petits partis. Les raisons du manque de succès des tiers partis, qui existent pourtant à Malte, ne sont pas très faciles à identifier, mais cette situation a tout de même d’importants effets. Si seulement deux partis élisent des candidats au parlement qui compte un nombre impair de sièges, il s’ensuit que l’un des deux obtient toujours une majorité et forme le gouvernement. De plus, les principaux partis, le Parti travailliste maltais (PTM) et le Parti nationaliste (PN), jouissent tous les deux d’une popularité presque égale et sont par conséquent très compétitifs. Ceci signifie que même un minime écart dans le rapport entre le nombre de votes et de sièges obtenus peut affecter considérablement les résultats d’une élection et accorder le contrôle du gouvernement. C’est en réalité l’inconvénient principal du VUT à Malte.
En 1981, le PTM a obtenu une majorité des sièges au parlement malgré que le PN ait obtenu la majorité des votes préférentiels à la largeur du pays. Certains ont prétendu, bien qu’il soit difficile de le prouver, que ceci était dû au gerrymandering (truquage) de la délimitation des circonscriptions par le gouvernement PTM. Ce qui est plus important, c’est que cette situation a donné lieu à une crise constitutionnelle quand le PN a refusé de reconnaître les résultats de l’élection et a quitté la chambre, mettant en doute la légitimité de tout le système.
Le boycottage du PN a pris fin quand le PTM a accepté d’entamer des réformes constitutionnelles visant à éviter de telles impasses. En 1987, les amendements constitutionnels nécessaires furent approuvés. L’article 52, tel que modifié, assure au parti qui obtient une majorité des votes préférentiels le nombre de sièges nécessaires pour lui accorder la majorité parlementaire et former le gouvernement. Un deuxième amendement plus récent prévoit un ajustement semblable pour le parti qui obtient le plus de votes (mais pas nécessairement une majorité), dans les cas où plus de deux partis se présentent aux élections, mais que seulement deux d’entre eux se voient attribuer des sièges au parlement. En 1987 et en 1996, des sièges additionnels (sièges bonis) furent ainsi attribués au PN et au PTM respectivement.
diogenecainele // octombrie 30, 2007 at 11:29 pm
@casandra
E un sistem de vot foarte sofisticat şi ştiu de el, deşi trebuie să recunosc faptul că nu m-am gândit serios la el, dar dintr-un motiv precis. Nu l-aş adopta pentru că favorizează lenea intelectuală. Alegerile sunt bune pentru că încurajează cetăţeanul să gândească asupra politicii pentru că e silit să ia o decizie serioasă. Aici el scapă de această grijă şi implicit nu mai e forţat să reflecteze. În loc să formuleze preferinţe clare şi bine judecate el poate vota şi cu o imagine foarte neclară asupra a ceea ce e prioritar. Pur şi simplu sistemul asta de vot ucide în bună parte participarea reală la decizie.
Kartouche // octombrie 31, 2007 at 12:04 am
Eu sunt pentru orice vot uninominal, dar sa nu fie cel promovat de Basescu ! La acest badaran nu trebuie data satisfactia ca ar reusi, ca a reusit, in ceva ! El este un badaran incult si impostor, de aceea trebuie boicotat ! Chiar la urme, trebuie ignorat referendumul, acolo, ostentativ, la sectiile de votare si sfidat pe initiatrorul lui !
T. // octombrie 31, 2007 at 3:08 am
@Diogene:
1. Iti inteleg temerile, bine intemeiate in realitatea romaneasca si nu numai, caci nu doar pe malurile Dambovitei scartaie corabia democratiei din toate incheieturile. De acord ca “tirania majoritatii” nu este o solutie viabila. Sunt teoreticieni ai democratiei care s-au ocupat pe larg cu aceasta “rusine”. Au existat si unii radicali care au sustinut ca insasi ideea fundamentala, conform careia deciziile se iau, intr-o democratie, prin stabilirea unei majoritati, nu inseamna altceva decat inlocuirea unui tip de arbitrar (din sistemele premergatoare democratiei ca solutie de guvernare, nu insist, sunt convins ca ti-e clar despre ce vorbesc), cu altul. Caci ce e ideea ca “mai multi” inseamna “dreptate”, altceva decat o alta formula de arbitrar. In fond, nu de putine ori s-a dovedit ca majoritatea poate gresi. Chiar flagrant. Mai ales in masura in care alegerea nu este una informata. Iar in societatea zisa a “informatiei”, de astazi, nu substanta informatiei reprezinta esenta, ci ambalajul, mijlocul si viteza de propagare. Intr-un cuvant, manipularea.
2. Acestea fiind zise, daca acceptam totusi democratia reprezentativa ca dat imuabil al solutiei pe care dorim sa o discutam, pana astazi nu a fost propus un sistem viabil care sa inlocuiasca formarea de majoritati, ca mijloc de adoptare a deciziilor. Discutia despre protectia minoritatilor formate in urma impunerii fiecarei decizii, este una pe care o putem dezvolta alta data. Suficient sa iti spun ca si mie mi se pare una importanta.
3. Cand vorbim despre sisteme electorale, insa, ne gandim la reprezentare, pe de o parte, ale carei probleme au fost atinse, partial, in discutia de pana acum si la guvernare, pe de alta parte.
4. Tu te concentrezi asupra problemei reprezentarii si aduci argumente in favoarea sistemelor proportionale, provenind cu toatele din aceasta arie a discutiei. Am incercat sa iti raspund si aici, intr-un fel, mentionand ca o concurenta intre persoane si idei, pentru un singur mandat reprezentativ, intr-o circumscriptie de dimensiuni cat mai reduse, produce un grad de reprezentativitate foarte ridicat al castigatorului, indiferent de partidul pentru care acesta intrase in joc. In aceste conditii, oamenii vor vota, ca si la alegerile pentru Primari, persoana si nu partidul, sesizand legatura directa intre interesele lor imediate, intre problemele proprii si omul pe care il vor trimite intr-un for reprezentativ de decizie.
5. Pentru mine, atunci cand privesc la realitatea politica si administrativa romaneasca din ultimii 18 ani, problema guvernarii si guvernabilitatii imi apare ca fiind prioritara. De aceea spun ca, indiferent daca vorbim despre PD sau PSD, despre PNL sau PSD, despre oricare dintre binomurile care se vor lasa consacrate ca reprezentand dreapta si stanga politica la romani, pentru a nu ma lega de etichete actuale, posibilitatea unei guvernari monocolore este una benefica si nu una de care sa ma tem. Apare sansa coerentei si eficientei in actul guvernarii, care au fost lacunele cele mai mari ale tuturor guvernarilor de coalitie din ultimii 17 ani. Aminteste-ti, te rog, cosmarul guvernarii 1996-2000, in care, pe langa ca era vorba in mare parte despre incompetenti si corupti ajunsi pe neasteptate la borcanul cu miere, aveam de a face si cu nu mai putin de 4 directii in care se tragea de cearsaf. Datorita confuziei create cu privire la responsabilii dezastrului, la urmatoarele alegeri au existat partide care au reusit sa obtina rezultate acceptabile, in ciuda participarii la guvernarea despre care toata lumea era de acord ca fusese cat se poate de proasta. Toti aveau pe cine arata cu degetul: PNT pe PD, PNL pe PNT, UDMR pe toti ceilalti (ca de obicei), etc. Singurii carora nu le-a iesit atunci schema deculpabilizarii proprii in detrimentul partenerilor de coalitie au fost crestin-democratii. Pana la urma, la cineva trebuia sa ramana leapsa!
6. A lega adoptarea unei solutii de termen lung, cum e cea privitoare la optiunea pentru sistemul electoral, de temeri si teme ale unui moment oarecare, fie el si prezentul, nu imi pare o solutie inteleapta.
Ei si, daca guverneaza PD-ul o tura singur cu Basescu la Cotroceni ce mare catastrofa, pe care nu am fi trait-o deja, ar putea sa se intample?
Chiar daca esti social democrat declarat, te ghicesc a fi un tip care isi poate pune logica si principiile inaintea preferintelor subiective.
Iti reamintesc altminteri, ca si PSD a guvernat singur (caci UDMR-ul se pliaza totdeauna pe programul celui mai important partener de coalitie, cu conditia compromisurilor cunoscute pe zona proprie de interese), cu Ion Iliescu la Cotroceni si aceea a fost guvernarea care a contribuit decisiv la accederea Romaniei in UE, club cu pretentii standard la capitolul democratie.
De asemenea iti amintesc despre faptul ca in momentul electoral 2004, nu putini erau aceia, intre care si destui PSD-isti, care se temeau de o guvernare PSD cu Nastase la Cotroceni. Pana la urma, PSD castigase linistit parlamentarele iar evitarea temutului “derapaj antidemocratic” a realizat-o in ultimul moment, lipsa de performanta a candidatului prezidential PSD, in cursa impotriva lui Basescu. Nimic din toate temerile acestea nu avea, pe atunci, de a face cu sistemul electoral majoritar, pentru simplul motiv ca acela nu era si nu fusese niciodata in functiune in Romania postbelica. Asadar riscurile nu provin neaparat si exclusiv de la imperfectiunile discutate ale sistemului electoral majoritar.
7. In rezumat, teza mea e urmatoarea: daca democratia presupune decizie prin majoritate, atunci eficient este sa se ajunga cat mai usor la decizie, deci la majoritate. Limitarile si controalele carora trebuie supusa decizia luata prin majoritate nu tin de sistemul electoral, ci de asezarea institutiilor puterii in raporturile dintre ele si in raporturile cu cetateanul. Aici, insa, intram in discutii despre Constitutie, iar asta e alta tema.
el che // octombrie 31, 2007 at 4:26 am
prea bune prietene enevoie de mai mult decat de un simplu boicot care sa fim sinceri nu stiu de rezultat benefic ar avea sincer cred ca e nevoie de o REVOLUTIE SPIRITUALA ce ar duce in md direct la starea de care are nevoie Romania cel mai mult acum de RENASTERE,da avem nevoie sa punem punc t final starii de anarhie ,prostie si rautate .Sa spunem STOP patronilor analfabeti sau mai grav “presedinti de partiduri”fan club~uri manele si cel mai important MATERIALIZARII SOCIETATII.astept scanteia…..
mihneageorgescu // noiembrie 1, 2007 at 10:25 am
Ce invazie de comentarii avizate! Felicitari pentru nivelul discutiilor! Cred ca m-ati convins sa boicotez referendumul! Desi, mi se pare totusi o idee buna. In loc sa iasa dinozaurii de pe primele doua locuri, pot iesi niste tineri mai capabili care nu au loc de bosorogi sa se afirme si, in varianta clasica, erau exilati pe locul 17…
T. // noiembrie 1, 2007 at 6:32 pm
@ el che: si tu o astepti? Pacat. Credeam ca se gaseste si careva care sa o aprinda. Ca din astia care o asteapta, se pare ca am fi deja cativa!
T. // noiembrie 1, 2007 at 6:54 pm
@Casandra: daca am citit eu bine postarea ta, ramane neexplicata modalitatea de ponderare a voturilor preferentiale la atribuirea mandatului.
Ipoteza: Candidatul X se regaseste pe cel mai mare numar de buletine dintr-o circumscriptie pe pozitia 1 a preferintelor. Candidatul Y, in schimb, se regaseste votat pe un numar dublu de buletine, fata de candidatul X dar numarul sau de pozitii 1 este mai mic.
Intrebare: Pe cine favorizeaza sistemul propus, pe X sau pe Y?
In plus, o obiectie fundamentala: sistemul lasa o marja de manevra mult prea mare partidelor, permitand candidatura unei persoane in mai mult de o circumscriptie, precum si prezenta pe lista unui partid a unui numar mai mare de persoane decat cel de mandate disponibile in circumscriptia respectiva. In cazul alegerii in mai mult de o circumscriptie a unui candidat, acesta trebuie sa opteze, iar in urma optiunii, urmatorul candidat de pe lista partidului respectiv va primi locul de parlamentar.
Asta inseamna ca, teoretic, este posibila urmatoarea situatie: Un partid isi plaseaza pe fiecare lista de circumscriptie primii 5-6 candidati ca nivel de notorietate si aprobare, apoi numele unor necunoscuti pe care ii doreste parlamentari in acea circumscriptie.
Evident, alegatorii vor vota pentru figurile cunoscute, trimitand insa in realitate in parlament pe necunoscutii decisi tot de partid. In felul asta, lista de tipul asta nu e cu nimic mai buna decat lista manarita pe fata de partid, de pana acuma.
diogenecainele // noiembrie 1, 2007 at 7:45 pm
@T
Bref,
1.Democratia face abstractie de cine are dreptate. e vorba de ”principii formale” de la cap la coada. Dar asta e alta discutie.
2, 3. OK
4.Eu perorez doar impotriva sistemului in doua tutruri
5. E o alternativa periculoasă pentru România, mai ales România lui Băsescu şi a discursului antisistem (unde aranjamentele formale si neformale ce tin pe cei la putere in lesa nu mai sunt respectate). Riscul derivelor e foarte mare.Coalitia devine periculoasa cand nu se respecta cele asumate (stii la cine ma gandesc). De obicei in alte democratii e regula, şi whatever it takes, produce per total rezultate satisfacatoare.
6. Sistemul electoral e şi trebuie sa fie o chestiune pe termen mediu. de aceea nici nu e inscris de pilda in constitutie.
Bibliotecaru // noiembrie 4, 2007 at 8:22 pm
În nici un caz nu voi apela la boicot, mai ales ca să dau satisfacţie unor oameni care spun: “ei şi ce, referendumul este consultativ; tot parlamentul hotărăşte ce va fi”. Păi eu pe ăştia care se cred stăpâni peste trecutul, prezentul şi viitorul naţiunii nu-i iert… Abia aştept să le tai din aroganţa asta.
Cetăţeanul nu este prea des întrebat ce părere are. Mai ales la referendum trebuie să merge la vot, este mai important votul de acolo, oricare ar fi el, decât votul pentru euro-parlamentari.
Vania // noiembrie 5, 2007 at 10:15 am
Argument solid pentru boicot:
M-am înscris înt-o comisie, pentru Referendum. Nădăjduiesc să nu mă deranjeze nici dracu’, spre a putea face un ban cinstit şi, recunosc, comod.
Invalidat, Referendumul se va repeta lunar, sau chiar mai des (Cârmaciul Ţării noastre fiind, în general, un om de cuvânt). În felul acesta, voi deveni observator (sau cum se numeşte individul din comisie) de profesie şi voi avea strictul necesar pentru o icră neagră, un vin vechi de opt ani şi-un tutun de pipă mai acătării…
Vrednic Cârmaciul!
Ana // noiembrie 8, 2007 at 9:24 pm
@T
Regret, dar nu am mai vizitat acest blog cateva zile, prinsa fiind cu o sumedenie de treburi. Iti raspund astazi la intrebare.
Ma intrebi cine va castiga, X sau Y. Scenariul tau nu da toate datele pentru a decide.
Iata un alt scenariu.
In explicarea sistemului VUT adaptat, se spune ca exista un coeficient electoral variabil, de regula mai mic decat numarul electorilor din fiecare din cele 13 circumscriptii malteze. Adica, mai putini electori se prezinta la vor si au voturi si preferinte valabil exprimate. Fiecare dintre partide prezinta in fiecare din cele 13 circumscriptii mai multi candidati ( de regula 5, cate mandate revin circumscruiptiei, dar se poate si mai multi) Fiecare elector nu are la dispozitie decat cel mult 5 preferinte, pe care le poate acorda aceluiasi partid, sau se le fractioneze pentru mai multe partide, din care fac parte candidatii preferati.
La numararea voturilor, in circumscriptia respectiva se face mai intai un inventar generral al preferintelor colectate de fiecare partid. Asa se stabileste, pe baza de ponderi, ordinea de accedere al mandate pentru fiecare partid. Daca candidatul X al partidului A a luat mai multe preferinte de rangul 1 decat este coeficientul electoral national, el primeste mandatul din primul tur al procesului de atribuire. Daca nici un candidat al niciunui partid nu a egalat, cel putin, coeficientul electoral national, se trecce la etapa a doua de atriburie, in care conteaza si preferintele de rang secund primite de candidati. Cine a avut mai multe preferinte cumulate de rang prim si rang secund, priemste mandatul. si tot asa, sunt mai multe iteratii.
Partea buna a acestui sistem este ca un elector poate sa voteze 4 candidati din partidul sau de suflet, dar si un candidat ( fie si cu preferinta de rang 5) al altui partid, candidat care i-a placut. Adica, electorul panasheaza voturile sale. De asemenea, partidele au interesul sa prezinte mai multi candidati decat locuri (mandate) in speranta ca astfel va primi mai multe preferinte, aceste preferinte stabilind ordinea numarului de mandate pe care le poate primi partidul la nivelul circumscriptiei si, in ultima etapa de atribuire a mandatelor, la nivel national. Voturile nu se pierd. Daca un elector voteaza un candidat al unui partid intr-o circumscriptie si este singurul elector care i-a dat aceluia o preferinta, vointa sa nu este definitiv pierduta. Acel vot se contabilizeaza la nivel national si conteaza pentru atribuirea unui mandat catre un candidat al acelui partid, chiar daca nu ester preferatul electorului. Sigur, ai putea spune ca o parte esentiala a preferintei (partea relativa la persoana, nu la partid) se pierde. Dar prin votul uninominal in doua tururi se pierd milioane de voturi.
In final, sefii partidelor nu mai pot inchide listele si sunt obligati sa-i nominalizeze pe membrii lor cei mai placuti de electorat, pentru a avea voturi. Electorul alege singur cine vrea sa fie castigator din lista prezxentata de partid. Poate avea mai multe preferinte, in acord cu mai multele sale interese de reprezentare.
Diogene spunea mai sus ca sistemul imbie la lene intelectuala. Nu cred. Deloc. Sistemul recunoaste interesele si sensibilitatile multiple ale alegatorilor si le acorda cale de exprimare. Sunt sanse mai bune pentru o reprezentare de calitate. Tu ce spui?
diogenecainele // noiembrie 8, 2007 at 9:56 pm
@Ana
Cu tot dragul îţi spun că faci o greşeală de principiu când enumeri avantajele respective. Aici noi judecăm în plan normativ. Desigur, caracteristicile la care te referi reflectă respectivele păreri aşa cum sunt, asta e un fapt. Dar când decidem ce sistem de vot este cel mai bun, căutăm ce trebuie să fie, iar dacă putem să obţinem o clarificare, atunci evident trebuie să mergem în acea direcţie.
Blogging şi politică în România « diogenecainele // noiembrie 9, 2007 at 9:48 am
[...] Pentru cine nu ştie încă, la referendum se votează pentru o anumită variantă de uninominal (care are următoarele dezavantaje), şi chiar dacă votaţi nu sau nu vă prezentaţi tot uninominal o să fie , că s-a adoptat prin [...]
cazza // noiembrie 21, 2007 at 2:59 pm
@ diogenecainele
cu toată simpatia, nu rezist tentaţiei de a te contrazice!
nu cred că îndemnul tău de a boicota referendumul este cea mai inspirată metodă de a-i da peste mână marinarului. el ştie foarte bine că referendumul nu are cum să fie validat şi sunt convins că-l doare-n cot de uninominal sau de cum o fi el dpv tehnic. repet şi eu faptul banalissim ca Băsescu a suprapus referendumul cu europarlamentarele pentru a face campanie dragelor sale PD şi PLD. dar pe langă asta, cred că mai urmăreşte ceva: îşi pregăteşte muniţia politică pentru lunile următoare.
cum? Băsescu îşi face o socoteală simplă: la o prezenţă redusă la vot, reprezentată în special de susţinătorii săi (din acest motiv nici nu se dă de ceasul morţii să-i atragă pe nehotărâţi către uninominalul său) este de aşteptat ca DA-ul să obţină un scor de 75-85%. păi, îţi imaginezi cum va rostogoli Băsescu valuri de vorbe despre uriaşa susţinere populară pentru varianta sa ?! şi cum va vitupera el la adresa guvernului care a boicotat, prin precară organizare, voinţa suverană a poporului? un asemenea deznodământ îi va oferi şi un culoar foarte interesant de discurs politic vis a vis de legea uninominalului rezultată prin asumarea răspunderii.
nu mai dezvolt ideea…
ei bine, într-o aşa situaţie cred că cea mai bună atitudine este un cât mai numeros NU la referendum!!!
diogenecainele // noiembrie 21, 2007 at 3:02 pm
@cazza
Nu si daca i se va explica lui Basescu faptul că lumea s-a scârbit cu totul de manevrele lui şi de aia s-au prezentat doar susţinătorii săi
baldovin // noiembrie 23, 2007 at 11:11 am
eu nu mai votez deloc. Votul mi se pare un pact cu sistemul actual, o recunoastre si o acceptare a rolului redus pe care cetateanul il are in trebuirile statului. Cu cat acest rol este mai redus cu atat democratia e mai diluata cu dictatura
Scrieti un comentariu